Contrabandiști de droguri, prinși de DIICOT. De la mic la mare, 15 persoane au fost duse la audieri

    de Special Arad | 21 octombrie 2021, 10:52 PM | Naţional

    1

    Ieri, 20 octombrie, bani, cannabis și substanțe cu efect psihoactiv au fost ridicate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și cei de investigații criminale din Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, în urma a 5 percheziții. 5 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore.

    La data de 20 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, au acționat, în municipiul Piatra Neamț, pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri de risc și de mare risc.

    Astfel, în urma a 5 percheziții domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, 30 de grame de cannabis și 800 de grame de substanțe cu efect psihoactiv.

    De asemenea, au fost ridicați, în vederea indisponibilizării, 3.650 de lei, un dispozitiv de mărunțit, tip grinder și 10 telefoane mobile.

    Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2017 și până în prezent, membrii grupului infracțional ar fi procurat și comercializat droguri de risc și de mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, în județele Neamț și Bacău, către diverși consumatori.

    15 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, în vederea audierii.

    În baza probatoriului administrat, față de 5 persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 65 de ani, procurorul a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv.

    Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

    În activități au fost angrenați polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.