Continuă investițiile în fostul Spital Municipal: peste 2,7 milioane de lei pentru secția ORL





Consilierul municipal PNL Andrei Korodi, medic chirurg, a vorbit în conferința de presă susținută la sediul partidului despre investițiile din sănătate susținute de Primăria Arad. În condițiile pandemiei, s-a lucrat la modernizarea fostului Spital Municipal, acum secție a Spitalului Județean.
„Este un spital vechi, dar cu valoare istorică și simbolică mare”, apreciază Korodi.
Acesta a vorbit despre investițiile realizate în anul 2021, care vor continua în 2022.
„A fost realizată recompartimentarea unor secții pentru refacerea circuitelor medicale, pentru siguranța pacienților și a cadrelor medicale, lucrări în valoare de 1,2 milioane de lei. În scurt timp, s-a realizat reabilitarea instalației de aer comprimat și oxigen, atât de importantă în pandemie. Este finalizat blocul operator de la urologie, în care se vor putea efectua intervenții chirurgicale complexe. Este o investiție de 2,1 milioane de lei, care cuprinde 3 săli de operație, instalații de filtrare și control al aerului, sisteme de protecție și sterilizare a încăperilor moderne, dotări la zi pentru prevenirea și stingerea incendiilor, aparatură medicală. Pentru achiziția de echipamente s-au folosit 13,7 milioane de lei, din fonduri europene, 381 de echipamente medicale, 20 de paturi pentru terapie intensivă de înaltă performanță, 4 ventilatoare mecanice, 30 concentratoare de oxigen, 3 sisteme de resuscitare, 8 ecografe multidisciplinare cu 3 sonde, 1 sistem endoscopic pentru chirurgie laparoscopică complex cu sistem de imagine 3D. De asemenea, s-a investit pentru reparații la conducta magistrală de încălzire, 80.000 lei”, a spus Andrei Korodi.
Lucrările, susține acesta, vor continua în acest an. Lucrările la fațada spitalului ORL, Oftalmologie sunt în desfășurare, sunt alocați 900.000 de lei pentru a fi finalizate. Alți peste 1,8 milioane de lei vor fi alocați pentru cele două lifturi necesare pentru clădirea ORL.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!