Consiliul Județean susține că lucrările de la drumul Pâncota-Buteni sunt în stadiu avansat față de calendarul preconizat
Comunicat. Lucrările avansează pe drumul judetean Pâncota – Buteni, în lungime de 31,3 km, proiect finanțat din fonduri europene.
„În prezent se lucrează la stratul de balast între Târnova și Pâncota. Pe tronsonul Târnova – Buteni au fost finalizate lucrările de frezare a stratului de asfalt existent și se lucrează la efectuarea lucrărilor de terasament și estetică rutieră pe întregul tronson. Tronsonul Pâncota – Buteni reprezintă lotul II al drumului Arad – Șiria – Pâncota – Buteni. Primul lot, Arad – Șiria – Pâncota, în lungime de 29,9 km, se află în faza de contestație”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Tronsonul traversează localitățile Pâncota, Măderat, Târnova, Șilindia, Luguzău, Cuied și Buteni.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)