vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Consiliul Județean Arad, despre lucrările la drumul Arad – Moneasa

    de Special Arad | 8 iulie 2020, 10:27 AM | Administraţie

    0

    Comunicat. Consiliul Județean Arad modernizează tot drumul de la Arad la Moneasa, prin Horia-Șiria-Pâncota-Târnova-Buteni-Sebiș, ajungând în Moneasa și mergând încă 4 km, pe fostul drum forestier, până la limita județului Bihor. Valoarea totală a investiției este de aprox. 160 milioane lei (33,5 milioane euro), iar lungimea tronsonului modernizat este de peste 90 km!

    Asfaltarea drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor scoate oamenii în fața caselor, impresionați de ritmul alert în care se muncește, de numărul mare de utilaje și de forfota muncitorilor pe șantier. Astăzi se mai asfaltează în satul Buhani iar șantierul se apropie tot mai mult de Moneasa. La Rănușa, președintele Consiliul Județean, Iustin Cionca, a cerut constructorului să verifice și să remedieze problemele semnalate de Direcția Tehnică a Consiliului Județean, la camerele de cădere și la diametrul tuburilor de captare a apei. Se lucrează la mare intensitate pe mai multe tronsoane de drum, cu o concentrare în comuna Dezna.

    Suntem mereu întrebați ce face Consiliul Județean pentru Moneasa. Iată, modernizează peste 90 km de drum, de la Arad la Moneasa, să se ajungă în condiții bune în stațiune. Dar ce găsesc arădenii în stațiune depinde deja de Primăria Moneasa, nu de noi. Eu vrea să vă spun că asfaltările au ajuns și în satul Buhani, între Sebiș și Moneasa, un sat cu 176 de locuitori. Niciunul dintre locuitorii din Buhani nu își mai amintește când a văzut asfalt proaspăt pe strada principală, așa cum se întâmplă chiar astăzi! Consiliul Județean modernizează tot drumul de la Arad la Moneasa din fonduri europene, cu excepția câtorva kilometri, între Buteni și Sebiș, pe care i-am realizat deja din fondurile Consiliului Județean!” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.