miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Consiliul Judeţean Arad a fost astăzi gazda ședinței sub-comisiei pentru prevenirea riscurilor și managementul situațiilor de urgență a Comisiei Mixte Arad – Bekes

    de Special Arad | 5 martie 2020, 6:57 PM | Administraţie

    0

    Comunicat. Conform parteneriatului, Comisia Mixtă Arad – Bekes este organizată în cinci sub-comisii axate pe următoarele teme: prevenirea riscurilor și managementul dezastrelor, turism, sănătate respectiv cultură, patrimoniu și relații transfrontaliere.

    La şedinţa de lucru au participat vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene şi copreşedinţii Comisiei Mixte Arad – Bekes, Răzvan Cadar şi Szegedi 2 2 10Balazs, Gabriela Chiricheu, director executiv Direcţia Programe, Ioan Plaveţi, consilier judeţean, Varga Gusztav, consilier, Varga Krisztina, coordonator echipa de implementare, dar şi alţi reprezentanţi ai celor două consilii. Îmi doresc ca în următorul ciclu financiar atât noi, cât şi partenerii din judeţul Bekes, să depunem noi proiecte comune dar şi să ne promovăm reciproc evenimentele în rândul organizaţiilor regionale, internaţionale şi europene”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi co–preşedinte al Comisiei Mixte Arad – Bekes.

    Agenda de lucru a prevăzut ca în cadrul evenimentului de astăzi membrii comisiei să participe şi la un exercițiu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă privind stingerea unui incendiu provocat de o explozie, dar şi la prezentarea proiectelor implementate de Județul Arad privind prevenirea riscurilor și managementul situațiilor de urgență. În acest sens, la discuţii au fost invitaţi să participe şi locotenent colonel Cristian Gârbău, inspector şef ISU Arad şi colonel LucianCebuc.

    Vă reamintim că în cadrul programului Interreg V-A Romania – Hungary Program 2014-2020, este în curs de implementare proiectul ROHU-204, „Probleme comune, soluții comune – îmbunătățirea cooperării dintre administrațiile publice ale județelor Arad și Békés (WorkMix)” iar partenerii de proiect s-au întâlnit pentru a face transfer de cunoștințe în domeniile de interes și de a găsi o cale comună de abordare a problemelor transfrontaliere.             Misiunea asumată a Comisiei Mixte Arad – Békés este de a consolida relațiile de cooperare în domeniile economic, științific, medical, cultural și al administrației publice dintre cele două județe.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.