joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Consiliul Județean a semnat pentru extinderea rețelei de gaz în trei localități din județ

    de Special Arad | 10 noiembrie 2020, 4:25 PM | Administraţie | Felnac | Zădăreni

    0

    Consiliul Județean Arad a eliberat certificatul de urbanism pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea alimentării cu gaze naturale a comunelor Felnac (Felnac și Călugăreni) și Zădăreni (satul Bodrogu Nou). Certificatul a fost eliberat ca urmare a cererilor adresate de cele două comune, anunță instituția într-un comunicat.

    „Unul dintre cele mai importante și așteptate proiecte în județul Arad îl reprezintă extinderea rețelei de gaz. Mă bucur că există deja administrații care au început să facă pașii necesari pentru realizarea acestui proiect și îndemn și celelalte administrații locale să facă demersurile în vederea alimentării cu gaz a localităților. Guvernul PNL susține extinderea rețelelor de gaz printr-un program național, cu finanțare de la Uniunea Europeană”, declară Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

    Gazele necesare sunt preluate din conducta de medie presiune care alimentează comuna Zădăreni. Amplasarea conductelor este stabilită în lungul străzilor, iar montarea se va face în subteran la adâncimea medie de 0,90 m măsurată de la generatoarea superioară a conductei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.