vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Consilierii, nemulțumiți de modul în care Primăria a întocmit documentele concursului pentru postul de manager al Filarmonicii

    de Raluca Medeleanu | 9 august 2022, 1:01 PM | Administraţie

    0

    În luna mai, Doru Orban a fost dat jos din funcția de manager al Filarmonicii Arad, iar de atunci instituția este condusă, prin interimat, de Sergiu Bacoș, care a fost până la acel punct liderul sindicatului artiștilor Filarmonicii. Acum, Primăria a pregătit documentele în vederea organizării unui concurs pentru ocuparea funcției de manager, însă modul în care s-au derulat lucrurile i-a nemulțumit pe consilieri.

    Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Municipal de marți, 9 august, au fost inserate trei proiecte pe acest subiect: unul privind aprobarea Regulamentului de Concurs, al doilea privind Caietul de obiective și al treilea privind aprobarea Comisiei de concurs, respectiv a celei de soluționare a contestațiilor. Toți consilierii au preferat să se abțină însă de la vot. Au luat cuvântul Levente Bognar și Codrin Dacian Vlad, ambii dând de înțeles că nu au încredere în corectitudinea cu care ar fi urmat să se desfășoare concursul. Bognar a atras atenția că poate ar exista mai mulți candidați care să se înscrie dacă ar și avea certitudinea că e vorba de un real concurs, iar Vlad a reproșat că nu a existat nicio consultare a consilierilor din comisia de cultură în ceea ce privește întocmirea caietului ori a celor două comisii care coordonează concursul, legându-se aici și de orașele de proveniență a unor membrii puși pe listă.

    După ședință, și alți consilieri ne-au dat de înțeles că membrii comisiei au fost „aleși cu dedicație”, acesta fiind motivul pentru care proiectele nu au trecut de vot.

    Componența comisiilor respinse

    Potrivit proiectelor, înscrierea la concurs ar fi urmat să înceapă în 16 august, iar concursul s-ar fi desfășurat în luna septembrie. Comisia de concurs avea propusă următoarea componență: Mihai Badiu – manager – Filarmonica „Mihail Jora” Bacău – specialist, titular,- Vlad Mateescu – manager – Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești – specialist, titular, iar  Comisia de soluţionare a contestaţiilor următoarea componenţă: Vasile Jucan – rector – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca specialist, titular; Violeta-Simona Zonte – decan – Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara – specialist. Secretariatul acestor comisii ar fi avut următoarea componență: Diana Margareta Jurj – titular – Serviciul Resurse Umane -Primăria Municipiului Arad; Adriana-Patricia Găvruță – supleant – Serviciul Resurse Umane – Primăria Municipiului Arad; Cristian-Sorin Contraș – titular – Serviciul Juridic, Contencios – Primăria Municipiului Arad; Cosmin Lucian Crașovan – supleant – Serviciul Juridic, Contencios – Primăria Municipiului Arad; Carmen Radu – Direcția Economică – titular – Serviciul Financiar, Contabilitate Primăria Municipiului Arad; Dorina Rusu – supleant – Biroul Contabilitatea Proiectelor – Primăria Municipiului Arad; Daniel Cană – titular – Centrul Municipal de Cultură Arad și Nadina Iosim – supleant – Centrul Municipal de Cultură Arad.

    Cel mai probabil, noi proiecte de hotărâre pe acest subiect vor fi supuse din nou la vot în următoarea ședință de Consiliu Local.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.