vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Concert caritabil la Sindicate. Folclor pentru ajutarea sinistraților din Serbia

    de Special Arad | 11 iunie 2014, 8:04 PM | Știri Arad

    0

    Uniunea Sârbilor din Arad și Arad-Gai au organizat astăzi, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, concertul umanitar „Din inimă și cântec pentru Serbia”, scopul fiind ajutorarea persoanelor afectate de inundațiile recente din Serbia și Bosnia și Herţegovina.

    Arădenii care vor să contribuie la ajutorarea sinistraților o pot face donând 2 euro prin SMS la 8825. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. De asemenea, banii din vânzarea biletelor (inrearea a fost 20 de lei) de la acest concert vor fi folosite pentru achiziționarea alimentelor și necesităților primare pentru sinistrații sârbi.

    Au urcat pe scenă Luciana Maria Giurgiu și formația Armonia, Florin Ionaș (Generalu’), Claudia Ionaș, Diana Selagea, Ștefan Muntenaș, Denisa Sârboaica și Remus Valungan, Miodrag Grubacichi și Nicoleta Vlasici, Srbislav Maximovici, Pera Todorovici și jasmina Fenjac împreună cu orchestra de tamburași „Spomenari”, respectiv Ansamblul de dansuri și cântece populare sârbești „Kolo” din Arad.

    Prezentatoarea a fost Nicoleta Pavel, prezentatoarea emisiunilor TV „Mă întorc cu drag în satul meu” și „De drag și voie bună”.

    Serbia şi Bosnia – Herţegovina (Republica Srpska) au fost lovite, în ultima perioadă, de inundaţii catastrofale de o intensitate care nu s-a mai întâlnit în ultimii 200 de ani. Potopul de dimensiuni biblice a afectat oraşe întregi, sute de case şi mii de hectare de teren agricol. Din regiunile sinistrate au fost evacuaţi zeci de mii de locuitori, tragedia fiind cu atât mai mare cu cât există şi un număr foarte mare de victime, răniţi şi morţi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.