COMUNICAT PREFECTURA ARAD: „Sesiune de instruire a primarilor și secretarilor, la Moneasa”





Știri Arad. În perioada 24-27.03.2015 are loc la Moneasa o sesiune de instruiri cu participarea primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Arad, pe mai multe teme de interes pentru angajaţii administraţiilor locale.
„În cadrul acestei sesiuni de instruiri primarii și secretarii unităților administrativ teritoriale din județul nostru vor fi informați cu privire la cele mai noi reglementări din domeniile activității lor curente. Vor avea prezentări atât angajați ai Instituției Prefectului – Județul Arad, cât și reprezentanți ai altor instituții precum: Garda de Mediu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș”, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Agricolă sau Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Este foarte important să discutăm într-un cadru organizat toate aspectele ce se ivesc în cazul aplicării unor reglementări noi astfel încât personalul din primării să le aplice în mod legal și corespunzător. Atât Instituția Prefectului cât și instituțiile deconcentrate trebuie să își arate suportul pentru administrațiile locale, ajutându-i pe reprezentanții lor să acționeze legal și în interesul cetățeanului”, a declarat Prefectul Județului Arad, Cosmin Pribac.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)