duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Complexul în fața giuleștenilor continuă: UTA – Rapid 1-2

    de Lucian Dănilă | 26 ianuarie 2026, 11:26 PM | Sport

    0

    Complexul celor de la UTA în fața giuleștenilor continuă. Cu greu ne aducem aminte de o victorie arădeană în fața Rapidului, ultima care îmi vine în memorie fiind prin 2008, acum aproape 20 de ani. Era o victorie în Giulești cu 3-2 prin goluri reușite de Todea, Hora și Ibeh, iar de atunci ne-am mai bucurat doar de câte o remiză.

    Astăzi au fost multe speranțe în tribune, acolo unde pe o ploaie mocănească s-au adunat aproximativ 10.000 de fani care chiar credeau că e momentul unei victorii pentru UTA dată fiind forma de moment, cu patru victorii în ultimele cinci etape, dar era și un moment apropiat de recenta victorie de la Arad cu Dinamo.

    Startul jocului a fost marcat de lovitura de începere care i-a aparținut fostului jucător al celor două echipe, Ioan Țîrban, dar și momentul de regulegere pentru fostul mare fundaș al Bătrânei Doamne, Eugen Pojoni. În acel minut mă uitam și la zona foto, acolo unde nu i-am mai văzut nici pe Mălina Guler și nici pe Lucian Ciobanu. Nici n-o să-i mai vedem… Au plecat ambii dintre noi în luna decembrie și acum probabil au privit de acolo de sus partida. Să aibă somnul lin…

    Meciul a avut puls încă din primele minute, se lupta până la limita regulamentară pentru fiecare petec de iarbă, iar în timp ce Rapid prefera posesia, UTA se apropia mai ușor și mai periculos de poarta adversă. Din acest punct de vedere, arădenii au intrat mai bine în meci și au fost la un pas de deschiderea scorului încă din minutul 9. Alomerovic a executat o lovitură liberă care l-a depășit pe Aioani, dar Manea a apărut providențial și a respins cu capul din fața porții goale. Arădenii au rămas în atac, însă Roman a irosit faza cu un șut moale de la distanță.

    Avântul roș-albilor s-a concretizat în minutul 19. Țuțu a șutat de la marginea careului, Marius Coman a preluat în careu, l-a depășit pe Kramer, și a trimis imparabil, la vinclul colțului scurt: 1-0 pentru UTA.

    Rapidul a accelerat puțin jocul după ce s-a văzut în dezavantaj și chiar a avut un gol anulat în minutul 32, atunci când Manea a fost surprins în offside la pasa lui Borza.

    În minutul 40, o fază controversată a adus la un penalty pentru Rapid. Șutul lui Christensen a fost blocat de Pospelov, iar arbitrul Colțescu, chemat la VAR, a rămas ferm pe decizie. Trei minute mai târziu, Alexandru Dobre a executat fără emoții: șut sec, în stânga, Gorcea a sărit în cealaltă parte și scorul devenea 1-1.

    După pauză, Rapid avea să fie echipa mai vie. Gâlcă a mutat foarte inspirat cu Bolgado în locul lui Kramer, iar mai apoi i-a trimis în teren și pe Olimpiu Moruțan și pe Koljic.

    Prima mare ocazie a reprizei a aparținut arădenilor în minutul 51 după o pasă a lui Bolgado spre Aioani. Coman i-a suflat mingea portarului giuleștenilor, aceasta a ajuns la Mino Sota, însă japonezul s-a precipitat și a șutat direct în pieptul acestuia. A fost ultima șansă importantă a celor de la UTA din acest meci.

    Alin Roman, regizorul arădenilor, a fost bine blocat la aproape fiecare fază, în timp ce Rapidul a schimbat total strategia după ce Moruțan a fost trimis în dreapta, Dobre s-a mutat în banda stângă de unde a ieșit Petrila, iar după minutul 70 Koljic și-a luat în serios rolul de vârf alături de Paraschiv.

    Pe măsură ce treceau minutele, energia celor de la UTA era tot mai slabă. Mino Sota, care în ciuda greșelilor la construcție pe care le-a avut, a ținut bine echilibrul în zona mediană, i-a lăsat locul lui Van Durmen, iar belgianul nu a avut niciun impact. Roman a plecat și el mai repede la vestiare după o seară în care nu i-a ieșit nimic, iar Coman a fost epuizat încă din minutul 70 și avea să fie înlocuit pe final de Barbu.

    Rapidul a avut mai multă calitate și mai multă putere în partea secundă și a ratat o dublă ocazie în minutul 65 la poarta lui Gorcea, fază la care Dobre nu a putut înscrie în poarta goală și apoi nici Hromada nu a reușit să îl învingă pe portarul Bătrânei Doamne.

    A venit faza din minutul 79 care avea să decisă destinația punctelor. Totul a plecat de la o pasă greșită a lui Pospelov, aflat la cel mai slab joc al său în tricoul echipei arădene. Koljic a preluat în treimea arădeană, Poulolo a respins în corner, acesta a fost executat de Moruțan în centrul careului, Țuțu și Pospelov au bâlbâit mingea în careul mic de unde Leo Bolgado a șutat puternic în plasa porții pentru 1-2.

    Moruțan putea face 3-1 în minutul 85 după o nouă greșeală uriașă a lui Pospelov la centrul terenului, iar noua vedetă a Rapidului l-a driblat pe Alomerovic a șutat cu dreptul dar Gorcea a respins cu piciorul.

    Finalul a fost tensionat, Pospelov fiind eliminat în prelungiri pentru al doilea avertisment după un cot aplicat în ureche lui Cătălin Vulturar.

    Sebastian Colțescu nu a catadicsit să vadă la camera VAR faza din final la care mingea șutată de Țăroi din careu a dansat pe mâna lui Bolgado, astfel că Rapid pleacă cu toate punctele de la Arad, urcă din nou pe locul 2 și rămâne conectată la lupta la titlu.

    UTA cade până pe locul 8 și iese din zona de play-off, după un meci în care a condus, dar a pierdut după o a doua repriză în care a fost inferioară adversarei.

    UTA Arad – Rapid București 1-2 (1-1)

    Marius Coman 19 / Dobre 43 – 11m, Bolgado 79

    UTA: Gorcea – Țuțu (83 Țăroi), Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Odada (87 Luca Mihai), Sota (75 Van Durmen) – Abdallah, Al. Roman (83 Iacob), Costache – M. Coman (87 Barbu).

    Pe bancă: Tordai – Iacob, Benga, Stolnik, Ov. Popescu, Hrezdac, L. Mihai, Van Durmen, Țăroi, Barbu. Antrenor: Adrian Mihalcea

    Rapid: Aioani – Manea, Pașcanu, Kramer (46 Bolgado), Borza – Hromada (73 Vulturar), Grameni – Dobre, Christensen (73 Koljic), Petrila (62 Moruțan) – D. Paraschiv.

    Pe bancă: Iliev – Ciobotariu, Bolgado. Onea, Sălceanu, Keita, Vulturar, C. Gheorghe, Moruțan, Hazrollaj, Jambor, Koljic. Antrenor: Costel Gâlcă

    Arbitri: Sebastian Colţescu (București) – Daniel Ilinca (Craiova) şi Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Viorel Flueran (Craiova).

    Camera VAR: Iulian Dima și Vasile Marinescu (ambii din București).

    Observator FRF: Octavian Şovre (Satu Mare)

    Delegat LPF: Ioan Bogdan (Arad).

    ELIMINAT: Pospelov 90

     

    clasament 5

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.