Compania din Azerbaijan SOCAR deschide la Arad prima benzinărie
SOCAR România va inaugura deschiderea primei benzinării din Arad, în data de 17 septembrie, la ora 10.30, chiar în noua benzinărie de la intersecţia DN7 cu DN79. Noua staţie de alimentare este amenajată conform standardelor reţelei SOCAR, iar pe lângă pompele de alimentare există numeroase facilităţi, specifice benzinăriilor SOCAR, pentru ca drumul şi momentele de relaxare ale şoferilor să fie cât mai plăcute.
SOCAR România este reprezentanţa companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie renumită la nivel mondial pentru activitateasa de producţie de petrol şi gaze naturale. Compania petrolieră de stat din Azerbaijan investeşte anual miliarde de dolari în infrastructura de transport şi este angrenată, pe plan european, în proiecte cheie, menite să crească securitatea energetică a Europei, prin diversificarea resurselor de gaze naturale. Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin SOCAR Petroleum S.A. şi în crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 30 de staţii de alimentare fiind unul dintre jucătorii importanţi pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România. Până în prezent compania a creat peste 400 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 50 milioane de euro în România.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)