Compania de Apă începe, de joi, înlocuirea contoarelor. Abonații sunt rugați să faciliteze accesul

Comunicat Compania de Apă. Campania de înlocuire a vechilor apometre cu contoare noi, inteligente și cu citire la distanță va începe joi 15.06.2023 în cartierul Pârneava, pe strada Căpitan Ignat. Pentru montarea contoarelor va fi nevoie de întreruperea furnizării apei potabile. Astfel, joi 15.06.2023 va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. Căpitan Ignat, între orele 08:00 – 18:00, iar vineri, 16.06.2023, se întrerupe furnizarea apei potabile pe str. Dorobanți, în intervalul orar 08:00- 18:00.
Peste 11 mii de contoare vor fi înlocuite până la sfârșitul acestui an în municipiul Arad, în cadrul implementării proiectului finanțat din fonduri europene „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă”, accesat de Compania de Apă Arad.
Montarea contoarelor inteligente este gratuită și se va face etapizat, pe cartiere și pe străzi, după un program stabilit cu antreprenorul care a câștigat contractul de lucrări. Clienții din zonele afectate vor primi notificări la domiciliu cu cel puțin 24 ore înainte. De asemenea, anunțurile vor fi publicate pe website-ul Companiei de Apă Arad – www.caarad.ro, pe pagina Facebook a CAA, dar și în presa locală.
Echipele antreprenorului vor fi însoțite în teren și de angajați ai Companiei de Apă Arad. Deoarece, în majoritatea situațiilor, căminele de branșament se află în interiorul gospodăriilor, operațiunea de înlocuire se va desfășura pe domeniul privat al abonaților. Rugăm pe această cale abonații să asigure și să faciliteze accesul pentru înlocuirea contoarelor.
Facem precizarea că, pentru înlocuirea contoarelor, va fi nevoie de întreruperea furnizării apei potabile în zona în care se intervine. De aceea, recomandăm clienților să își asigure o rezervă de apă pentru consum și menaj.
Lucrările presupun un anumit grad de disconfort. Compania de Apă Arad mulțumește abonaților pentru înțelegere, asigurându-i că aceste lucrări sunt realizate în beneficiul lor: indexul contorului va fi citit de la distanță, nemaifiind necesară prezența fizică a abonaților la preluarea indexului; dispar posibile erori de citire sau introducere de date, deoarece consumurile se transmit exclusiv prin unde radio, fără intervenţie umană; aceste aparate detectează pierderile de apă deoarece pot măsura debite foarte mici.
Citește și: Compania de Apă: peste 11.000 contoare inteligente vor fi montate la Arad • Special Arad
Comentariile portalului
au gasit schema de sifonare palcubia deszapeziri apoi da paraindarat...mafie coruptie
@Rilu De fapt eu mă refeream că "atâta poate" ca om..., ca "gusturi", rigurozitate, tenacitate (pe lucruri cu adevărat NECESARE!), etc. . Apropo: i-ai văzut "căsoiul" construit (...)
@gheorghe Dar dobitocia și imbecilitatea or fi "patentate", ca "cercopitecul" să le poată folosi în afara cocinii personale? 🤔