Compania de Apă anunță că citirea contoarelor se va face la fiecare două luni, obligatoriu





Comunicat. Compania de Apă Arad anunță că, potrivit noului Regulament al Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare din aria de competență a Unităților Administrativ Teritoriale membre ale ADIACJA, se pune în aplicare un nou program de citire a apometrelor. Abonații vor fi anunțați prin intermediul mass media dar vor putea găsi programul citirii contoarelor și pe pagina de internet a Companiei de Apă – www.caarad.ro și pe pagina de Facebook : SC Compania de Apă Arad SA .
Conform noului program, citirea contoarelor se va face de către reprezentanții CAA, o dată la două luni, abonații fiind obligați să permită accesul liber şi necondiţionat al reprezentantului Operatorului, care efectuează citirea contorului. În luna în care nu se citesc apometrele, se va factura un consum estimat, reprezentând media pe ultimele 12 luni. În cazul în care abonații nu doresc să le fie estimat consumul, au posibilitatea să transmită telefonic index-ul contorului, conform precizărilor menționate pe factură. Indexul se poate transmite la numerele de telefon: 0257/270843 sau 0257/270853 (interior 5) , cu 3-5 zile calendaristice înainte de perioada de citire menționată pe factură.
Comentariile portalului
Am înțeles această atitudine. Numai că aprecierea situației depinde de raportarea la ideea de pandemie. Dacă acceptăm că a fost, asta înseamnă că măsurile de siguranță (...)
Ce ziceti de bl A1-3 de la Fat-Frumos care este in reabilitare de 3 ani de zile si nici acum nu e finalizat ?
Daca nu le convine,pot sa isi dea demisia(nu de onoare,ca de unde nu este....)si sa mearga in privat; de ex.CTP Arad ii poate angaja ca (...)