duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Comitetul pentru Situații de Urgență plasează clase din 9 școli arădene în scenariul roșu. Vezi lista completă cu scenariile aferente fiecărei unități de învățământ din întregul județ

    de Raluca Medeleanu | 22 septembrie 2020, 6:46 PM | Educaţie | Topic special

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, s-au stabilit măsurile pentru următoarea perioadă în ceea ce privește scenariul în care se vor desfășura orele în școlile din județul Arad.

    Menționăm că la nivelul județului, în afara școlii din Lipova, nu mai avem pe scenariul roșu nicio altă școală (din cauza criteriului incidenței cazurilor pe localitate), însă chiar dacă scenariul aplicat unei unități școlare în întregime este „verde”, există situații în care, din cauza unui elev și/sau cadru didactic care au fost depistați cu Covid-19, s-a luat decizia ca întreaga clasă, sau un întreg ciclu de învățământ să fie inclus pe scenariul roșu de învățământ strict online, până când persoanele depistate nu mai reprezintă un risc de infectare pentru ceilalți.

    Următoarele unități de învățământ sunt supuse scenariului roșu, fie integral, fie în parte:

    La Colegiul Economic din Arad, majoritatea elevilor rămân în scenariul verde, însă o clasă trece în scenariul roșu, după ce un elev a fost depistat pozitiv.

    Colegiul „Csiky Gergely” Arad rămâne în scenariul verde, însă o clasă trece în scenariul roșu, după ce un elev a fost depistat pozitiv.

    Liceul „Sever Bocu” Lipova trece în scenariul roșu, după ce 3 elevi și un cadru didactic (educatoare) au fost testați pozitiv.

    Liceul Teoretic Pâncota rămâne în scenariul verde, dar la ciclul gimnazial și liceal se aplică scenariul roșu, după ce un cadru didactic a fost testat pozitiv.

    Liceul Teoretic Sebiș are 3 clase, respectiv 4 grupe din 4 clase incluse în scenariul roșu, după ce un cadru didactic a fost testat pozitiv.

    La Școala Gimnazială Zăbrani, o grupă de preșcolari intră în scenariul roșu, după ce un copil a fost testat pozitiv.

    Școala Gimnazială „Aron Cotruș” Arad trece pe scenariul roșu, după ce un cadru didactic a fost testat pozitiv.

    Școala Gimnazială din Vărădia de Mureș e în scenariul roșu , însă nu din cauza coronavirusului, ci pentru că unitate școlară se află în reabilitare.

    Școala Gimnazială Zădăreni trece în scenariul roșu, după ce directorul a fost testat pozitiv.

    În scenariul galben se află următoarele școli din județ: Școala Primară din Șiștatovăț, Școala Gimnazială Zărand, Școala Gimnazială Vârfurile, Școala Gimnaziaă Vladimirescu, Școala Gimnazială Mailaț, Școala Gimnazială Livada, Școala Gimnazială Iratoșu, Școala Gimnazială Dieci, Școala Gimnazială Cărand, Școala Gimnazială Seleuș, Școala Gimnazială Șofronea, Școala Gimnazială Zimandu Nou, Școala Gimnazială Almaș, Școala Gimnazială Moneasa, Școala Gimnazială Andrei Șaguna, Liceul Tehnologic Vinga, Liceul din Gurahonț, Liceul „Atanasie Marinescu” Lipova.

    Restul unităților de învățământ din județ rămân în scenariul verde, până la următoarea analiză și decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad.

    Mai jos redăm în întregime Hotătârea Comitetului Județean, aprobată astăzi, 22 septembrie:

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.