Comisar șef Laura Jurj: „Nu e ușor în lumea bărbaților, dar nici insurmontabil”
În luna dedicată femeilor, Inspectoratul de Poliție Județean Arad aduce în prim-plan exemple de leadership feminin. Printre acestea se numără comisar șef Laura Jurj, șeful Poliției orașului Lipova.
Cu peste 20 de ani de experiență în Poliția Română, specializată în investigații criminale, Laura Jurj a instrumentat mai mult de 1.200 de dosare penale, acoperind infracțiuni variate: de la ucidere din culpă și furturi, la distrugere prin incendiere și înșelăciuni.
Din martie anul trecut, ea conduce Poliția orașului Lipova, implicându-se activ în misiuni de urgență și oferind sprijin colegilor în orice speță, indiferent de complexitate.
Comisarul șef apreciază însă că cele mai dificile cazuri rămân cele de violență domestică, datorită încărcăturii emoționale și a dramelor ascunse în familii aparent obișnuite.
Un moment memorabil în cariera sa a avut loc în timp ce era însărcinată cu fiica sa, acum în vârstă de 16 ani. În urma unei investigații, a documentat activitatea infracțională și a reținut trei bărbați responsabili de o tâlhărie în Julița. Când aceștia au fost surprinși de prezența ei, au întrebat: “Doamnă, dumneavoastră nu ar trebui să fiți la spital?” Laura Jurj a răspuns calm: “Trebuia să vă găsesc pe voi, acum merg să-mi îmbrățișez fetița pentru prima oară”.
Devotamentul și profesionalismul său fac din comisarul șef un model pentru colegi și pentru generațiile viitoare. În cuvintele sale: “Dacă îți dorești ceva cu adevărat, nu există să nu se împlinească!”.
Citește și: Gala Elitelor Arădene ajunge la a cincea ediție și vine cu un premiu suplimentar
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)