Cod portocaliu de ploi torențiale pentru Arad și alte 6 județe

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torențiale în șapte județe din vestul țării. Atenționarea este valabilă până luni dimineață.
„În județele Timiș, Arad, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj și zona de munte a județului Hunedoara vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat de peste 70 l/mp”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii au emis o atenționare Cod galben pentru Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei, unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55…70 km/h și pe alocuri grindină și vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp, anunță stiripesurse.ro
Comentariile portalului
Pacat ca aceste comentari scurte si la obiect nu ajung si la politruci ,si de fapt ii doare undeva de părerea oamenilor din urbe cum spunea cineva totul e (...)
Se pare că în lumea parveniților, nu se cunosc câteva din Regulile Elementare ale Civilizației: . 1. Respectul SE CÅȘTIGĂ, NU se cerșește! Respectul SE IMPUNE, (...)
Oare ce lupte politice se derulează în spatele celor publicate în acest articol??? Cine trage ”sforile” (sau altfel scris: cine este ”păpușarul”)??