Cod galben de furtuni emis pentru 11 judeţe din ţară





Potrivit avertizării de Cod galben, în cursul zilei de luni, 22 septembrie şi în noaptea de luni spre marţi, în sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, Maramureş şi nordul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.
Potrivit unei informări de ploi emise sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), luni sunt aşteptate ploi cu caracter temporar pe arii extinse în vestul şi sud-vestul ţării (inclusiv în judeţele Caraş Severin şi Mehedinţi), precum şi în regiunile nordice şi centrale. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 35-40 de litri pe metru pătrat, relatează Adevărul.ro
Specialiştii au precizat că ploile vor fi astăzi mai frecvente şi mai intense.De asemenea, până în această dimineaţă la ora 9.00, mai multe râuri din judeţul Satu Mare s-au aflat sub Cod galben de inundaţii.
Cum va fi vremea marţi
Marţi vremea se va răci în toată ţara, dar mai accentuat în sudul şi în estul teritoriului, astfel că valorile termice diurne se vor situa sub cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiuni şi 19 grade în Oltenia şi în Muntenia, iar minimele se vor încadra între 3 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade pe litoral. Vor fi înnorări şi ploi în cea mai mare parte a ţării, mai ales în timpul zilei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate în sud-est şi la munte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în zona montană, dar şi în regiunile sudice şi în cele estice.
Comentariile portalului
Gicu, bun venit în lumea electronică ! aia cu energia verde, cu mașini electrice, plăți doar cu cardul etc. Cade curentul și nu se mai poate face nimic. Și (...)
Ură și intoleranță, astea sunt ,,valorile" promovate de ,,careul de ași", Piticul Pinocchio, Soso, Gică Ultras și Crizata G. Și prinde la electorat. Ieși pe strada și vezi (...)
se tot incurajeaza si promoveaza cumpararea de autovehicule electrice dar infrastructura nu este pregatita pentru asa ceva