miercuri, 8 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Consiliul Județean Arad actualizează strategia turistică pentru promovarea Podgoriei Miniș-Măderat

    de Special Arad | 20 mai 2026, 5:09 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    Consiliul Județean Arad a organizat o întâlnire de lucru cu producători de vin din Podgoria Miniș-Măderat și cu primari din localitățile podgoriei, pentru stabilirea detaliilor privind crearea unor structuri de promovare a vinului arădean și a patrimoniului turistic local.

    Discuțiile fac parte din strategia administrației județene privind dezvoltarea turismului și valorificarea patrimoniului cultural și viticol al județului Arad, urmând să fie actualizată și strategia de turism a județului.

    În cadrul întâlnirii au fost analizate mecanismele de organizare și funcționare ale organizațiilor de management al destinației (OMD), considerate necesare pentru accesarea de fonduri europene și pentru dezvoltarea promovării turistice.

    Primăriile din Ineu și Pecica au anunțat că pregătesc documentațiile necesare pentru constituirea unor organizații locale de management al destinației, care ar urma să fie integrate ulterior într-o structură județeană.

    Consiliul Județean Arad urmărește, prin colaborarea dintre administrațiile locale, producătorii de vin și structurile de promovare turistică, consolidarea poziției județului pe harta turismului viticol și cultural din vestul României.

    Citește și:

    VIDEO: Noua generație de crame din Miniș–Măderat: investiții moderne, ecologice și vinuri premiate

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.