Circulația pe un kilometru din autostrada A10 Sebeș-Turda va fi închisă timp de 30 de zile
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că începând de miercuri, 1 februarie, traficul pe sensul de deplasare Sebeş – Turda, de pe autostrada A10, va fi închis pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată pentru remedierea unor deficienţe, au transmis autoritățile.
„Pentru remedierea unor deficienţe apărute în ultima perioadă, la cererea constructorului, CNAIR a luat decizia ca, începând de miercuri, 01.02.2023, ora 08:00, timp de 30 de zile, traficul să fie închis pe sensul de deplasare Sebeş – Turda, de pe autostrada A10, pe sectorul cuprins între km 15+760 – 16+800. Pe perioada instituirii restricţiilor traficul va fi deviat astfel: ieşirea de pe autostradă se va realiza prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km 386+140, din care se va realiza şi revenirea pe autostrada A10, prin utilizarea bretelei de acces 4”, se arată în comunicatul CNAIR, scrie Agerpres.
Compania de drumuri precizează că toate lucrările necesare vor fi efectuate de constructor din fonduri proprii, acestea fiind în perioada de garanţie.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)