CineMAFA – sau când cinematograful și arta multimedia se lovesc și „Boom”





Zeci de scurtmetraje artistice și instalații „scurtcircuitate” de o supradoză de inspirație „bântuie” Aradul oamenilor care știu să caute și să găsească artă, între 8 septembrie și 1 octombrie. Spectatorii pot deveni complici, pot cădea în ambuscadă și pot fi luați prin surprindere… iar afișele filmelor fictive „Cantemiri Cine” și al celuia care-și tot schimbă denumirea (din IronMan în SuperMan în BatMan, etc.Man și, într-un final, chiar autorul, CălinMan)… reprezintă doar un mic intro în lumea ludică a MAFA 2017.
Evenimentul se numește Media Art Festival Arad (de aici vine abrevierea MAFA) și anul acesta a ajuns la cea de-a patra ediție. Subiectul ales este „cinema” în acest an și unde putea să se desfășoare altundeva decât la Cinema Arta, care devine astfel – parțial – sală de expoziții, concomitent cu sala de expoziții Kinema Ikon din cadrul Muzeului de Artă, care devine astfel sală de cinema.
Nucleul festivalului constă într-un grup de instalații site-specific care transformă sala de cinema în sală de expoziții. În program sunt incluse serii de proiecții, prezentări și concerte live.
Evenimentul este organizat de Kinema Ikon în colaborare cu :Baril, Asociația Producătorilor de Artă (APA) și Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad. Curatori: Călin Man și Ileana Selejan.
Vezi programul în galeria foto de mai jos.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)