Cine este elevul român de 12 ani, decedat în excursie în Austria. „Te iubesc enorm, ne-ai rupt sufletele în două, e tragedia vieții noastre”, a scris pe Facebook sora băiatului





Elevul român de 12 ani, găsit mort după ce a căzut de pe terasa unui hotel din Austria, se numește Andrei și este din localitatea Pucioasa, județul Dâmbovița, scrie sursazilei.ro.
Andrei era elev la Școala gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino” din Pucioasa, județul Dâmbovița, iar în ziua tragediei, 1 Decembrie, era în excursie la Târgul de Crăciun de la Viena, cu profesoara de engleză, un alt însoțitor și alți 30 de elevi de la școala lor. Copiii spun că Andrei era un băiat cuminte, vesel și inteligent, conform presei locale.
Părinții lui Andrei sunt în stare de șoc și au plecat deja în Austria, notează sursazilei.ro. Tatăl său, Cătălin Barbu, care are un service auto și închiriază ATV-uri turiștilor în Pucioasa, a postat, cu câteva zile înainte de tragedie, o poză cu întreaga familie.
Inițial, mass-media a scris că băiatul a avut 13 ani, în urma verificărilor s-a aflat însă că avea 12 ani, scrie hna.de. Acest lucru este confirmat de sora băiatului, care, profund îndurerată, a postat următorul text pe Facebook:
„Te-am iubit si o sa te iubesc toata viata, sufletul meu frumos! Mi-ai promis ca o sa fim unul langa altul pentru totdeauna, din pacate acest totdeauna a fost prea putin! 12 anisori in care ne-ai umplut sufletele de fericire! Eu, mami si tati inca te asteptam, o sa te asteptam o viata de acum inainte Bubulina mea! Te iubesc enorm, ne-ai rupt sufletele in doua, e tragedia vietii noastre ce s-a intamplat, tu erai puiul familiei si vei ramane vesnic! Ai fost un inger pe pamant, acum esti un inger in ceruri!”.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)