joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cinci tineri libieni, dintre care patru minori, au încercat să treacă ilegal granița pe câmp, în apropierea Frontierei Nădlac

    de Special Arad | 20 iulie 2020, 12:21 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Pe raza județului Arad, în data de 19.07.2020, în jurul orei 04:45, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, două persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Câteva ore mai târziu, poliţiştii din cadrul aceluiași sector au depistat, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, trei persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

    Cei cinci cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări, în urma cărora s-a stabilit că cele două grupuri sunt formate din cinci cetăţeni Libia, un adult şi patru minori, adultul având vârsta de 19 ani, minorii având vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

    În toate cazurile persoanele au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

    Poliţiştii de frontieră au întocmit cetățenilor străini actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.