marþi, 14 ianuarie, 2025

Special Arad Logo

    Update Cinci mașini implicate într-un accident rutier produs la ieșire din Arad, pe podul spre autostrada A1

    de Ioana Costaș | 2 decembrie 2024, 5:36 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    (foto: Arad Traffic/Facebook (Vlad Chipei))

    Cinci mașini au fost implicate într-un accident rutier, în această seară, la ieșire din Arad spre Timișoara, pe podul ce duce spre autostrada A1, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad care a trimis la fața locului echipajul SMURD din cadrul Punctului de lucru Vinga. De asemenea, la locul accidentului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad. Trei persoane implicate în evenimentul rutier primesc îngrijiri medicale.

    „Echipajul medical SMURD din cadrul Punctului de lucru Vinga intervine în aceste momente pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, produs la ieșirea din municipiul Arad, spre Timișoara. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ. În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. În aceste momente, victimelor li se acordă îngrijiri medicale. Intervenția este în dinamică”, a transmis ISU Arad.

    UPDATE

    Potrivit ISU Arad, în urma evaluării medicale, toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

    accident 1 1

    foto: Arad Traffic/Facebook (Aliń Kóstóv)

    Citește și: Avansări în grad la ISU, IPJ și Jandarmeria Arad de Ziua Națională a României

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.