duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cinci cetăţeni străini depistaţi ascunşi într-un automarfar, la vama Nădlac

    de Special Arad | 10 martie 2021, 9:29 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat cinci cetăţeni din Siria şi Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera cu statul vecin ascunşi într-un automarfar.

    În data de 09.03.2021, în jurul orei 11.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean iranian, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Iran. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta produse alimentare din Iran în Germania.
    În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, cinci cetăţeni străini.
    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani.

    Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.