CIA top secret: PĂPUȘA care urma să doboare orice terorist




CIA a dezvăluit că a luat în considerare la un moment dat posibilitatea de a crea şi utiliza un tip de armă foarte aparte în lupta împotriva terorismului, şi anume o păpuşă care să-l înfăţişeze pe fostul lider Al-Qaida Osama ben Laden într-o ipostază diabolică, relatează Gandul.info citând CNN.
Agenţia americană de spionaj a început să lucreze la acest proiect în 2005, potrivit ziarului The Washington Post, şi a recurs la ajutorul fostului conducător al companiei de jucării Hasbro, Donald Levine.
Levine a ajutat la crearea acestei figurine de tip „G.I. Joe”.
Potrivit ziarului, planul CIA era să producă aceste păpuşi cu faţa roşie şi nişte ochi înspăimântători, verzi, şi să le dea copiilor din Afganistan cu speranţa să-i întoarcă împotriva fostului lider Al-Qaida.
Însă Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a renunţat la plan după ce a primit trei prototipuri ale păpuşii, a declarat un purtător de cuvânt al acesteia pentru CNN.
„Ideea figurinei de acţiune a fost propusă şi respinsă de CIA înainte să treacă de stadiul de prototip”, a declarat Dean Boyd.
„Din câte ştim noi, au doar trei figurine de acţiune au fost create vreodată, iar acestea nu indică nici pe departe cum ar fi arătat produsul final”, a dezvăluit el.
După ce i s-au prezentat cele trei exemplare, CIA a refuzat să mai continue ideea şi nu a produs sau distribuit vreo păpuşă de acest fel, a subliniat purtătorul de cuvânt, adăugând că Agenţia nu cunoaşte cazuri de producere sau distribuire a unor astfel păpuşi de către alţii.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!