Sală plină la Chișineu-Criș, la avanpremiera documentarului despre Lajos Szántay, „părintele” secessionului arădean





Filmul documentar „Dincolo de fațadă – Lajos Szántay și Secesionismul arădean”, regizat de Diana Ramona Gavra, a fost prezentat vineri dimineață în Casa de Cultură a orașului Chișineu-Criș, chiar dacă nu este, deocamdată, versiunea finală. Titlul filmului s-ar putea, de asemenea, să nu rămână acesta în cele din urmă, lansarea oficială fiind plănuită pentru primăvara anului viitor.
Așa cum se subînțelege din titlul provizoriu, noul film al Dianei Ramona Gavra are în prim plan clădirile istorice ale Aradului, dar și contextul socio-cultural de la începutul secolului XX, personalitatea care iese în evidență fiind unul dintre cei mai importanți arhitecți din istoria urbei, Lajos Szántay. Cu toate acestea, așa cum Special Arad a menționat în vara acestui an, Primăria Municipiului Arad nu are nicio contribuție sau vreun merit în acest proiect. Finanțarea sau co-finanțarea din partea administrației locale a fost refuzată pe motivul că nu poate fi sponsorizată o asociație din afara județului Arad, ONG-ul Dianei Ramona Gavra (Asociația Iuris Civilis) fiind înregistrat la București.
Ultimul film realizat de Diana Ramona Gavra a fost prezentat în avanpremieră în orașul Chișineu-Criș, în primul rând pentru că este localitatea în care s-a născut regizoarea (de profesie, avocat) și în al doilea – deloc neglijabilul – rând, pentru că unul dintre contribuitorii financiari ai proiectului este Primăria Chișineu-Criș.
La proiecția de astăzi, 15 decembrie, sala Casei de Cultură a orașului Chișineu-Criș s-a umplut aproape până la refuz, în mare parte cu elevi și profesori ai Liceului Teoretic „Mihai Veliciu”, dar nu numai. A fost prezent și primarul Florin-Flavius Chereji și fostul europarlamentar arădean Iosif Matula.
După proiecție, au vorbit despre film regizoarea Diana Ramona Gavra, directorul Casei de Cultură din Chișineu-Criș, Dorin Varga, Iosif Matula, precum și jurnalistul Special Arad, Lajos Notaros, care, de altfel, apare și în documentar alături de istoricul Gheorghe Lanevschi.
Premiera oficială a filmului va fi, cel mai probabil, în primăvara anului următor, la Arad. Varianta finală a filmului este încă în lucru.
Statuia lui Lajos Szántay și actorul Florin Covalciuc. Imagine din film
Este cel de-al treilea lungmetraj documentar regizat de Diana Ramona Gavra, realizat de Pintadera Film în coproducție cu Oficiul de Film și Investiții Culturale & Editura Video Art și este al doilea cu subiectul principal în Arad, după „Casa cu Lacăt”, despre care puteți citi mai pe larg aici.
Ultimul ei film lansat oficial în acest an, „Amar”, a câștigat premiul „Perspective noi” la Astra Film Festival din Sibiu.
Din echipa de filmare a documentarului „Dincolo de fațadă – Lajos Szántay și Secesionismul arădean” a făcut parte și celebrul operator de imagine Marius Panduru, laureat de șase ori la Premiile Gopo și cu un palmares de filme precum „Aferim!”, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, „Tipografic Majuscul”, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” – regizate de Radu Jude, „A fost sau n-a fost?”, „Polițist, adjectiv” – regizate de Corneliu Porumboiu, „De ce eu?” și „Parking” – regizate de Tudor Giurgiu sau „Restul e tăcere” și „Mai aproape de lună”, regizate de Nae Caranfil, printre altele.
Comentariile portalului
V-am aprobat doar pentru ca ați muncit atâta. Nu are rost să vă răspund la întrebări. Nu am cum să/mi pierd vremea cu lipsa DVS (...)
1. "adversarul său a fost un matematician de talie mondială" - fost matematician. Din 2016 nu mai are treabă cu matematica. Totuși, de unde concluzia cu talia mondială ? Pe baza (...)
@ rednecks Chestiunile astea se organizează din timp și prevede un protocol strict.