Chinurile nașterii unei expoziții care-ți taie respirația. Lucian Țidorescu, despre „Christiana” | Interviu + Foto

    de Raluca Medeleanu | 30 iunie 2018, 12:51 PM | Cultură | Interviuri | Topic special

    2

    Din momentul în care am pășit în spațiul din spatele scenei Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, vineri seară, ni s-a tăiat respirația. Am știut că am găsit ceva ce nu s-a mai făcut niciodată la Arad și ne-a luat o senzație de euforie. Ne simțeam de parcă am fost transportați undeva în străinătate, într-un veritabil „kuntshalle”, la un vernisaj curajos, modern, cu oameni entuziasmați pentru că sunt acolo, care privesc cu interes fiecare detaliu din fiecare pictură și discută aprins între ei.

    Reflectoarele montate în tavan luminau cu atâta dibăcie fiecare lucrare pictată de Lucian Țidorescu, încât pentru un moment ne-a creat iluzia că acestea sunt luminate de sub pânză. Pereții întunecați și scorojiți produceau un contrast perfect, avantajând  lucrările impozante, zece la număr, despre care am aflat că reprezintă o reinterpretare a temei maternității fecioarei Maria, iar muzica din fundal (secvențe din piesele trupei islandeze Solstafir, intercalate cu pasaje din Biblie, citite în latină) aleasă și mixată de Cătălin Lăpușcă, intensifica și ea atmosfera.

    Expoziția „Christiana” semnată de Țidorescu a fost, într-adevăr, o gură de aer proaspăt, extrem de binevenită în orașul nostru, de regulă conservator.

    Expoziția mai poate fi vizitată doar astăzi (30 iunie), de la ora 20 spre 2 noaptea. Intrarea e din spatele clădirii Teatrului, dinspre Piața Avram Iancu.

    Mai jos, vă reproducem o scurtă discuție spontană pe care am purtat-o cu artistul în timpul expoziției.

    – Cum ți-a venit ideea acestei expoziții?

    – Începutul proiectului este undeva în aprilie, anul trecut. Cam atunci l-am gândit, dar l-am gândit chiar în totalitate. Am văzut tot.

    – Fiecare pictură se leagă una de cealaltă…

    – Da. Am planificat tot. Până și sala am ales-o și dimensiunile lucrărilor. Am știut exact ce am de făcut încă de atunci! Foarte puțin am schimbat…

    – Munca propriu-zisă când a început?

    – În iulie către august.

    – Ce anume ai vrut să transmiți prin expoziție?

    – Un remake după povestea maternității biblice, transpusă în zilele noastre. M-am gândit cam cum ar fi dacă s-ar întâmpla acum.

    – Ai mai făcut ceva similar până acum, ceva tematic?

    – Nu. E prima și ultima…

    – De ce?

    – Pentru că am deja în lucru proiectul următor. Nu va semăna nici locul, nici ideea, nici dimensiunea. Nimic nu va fi la fel.

    – Spune-ne puțin despre tehnica ta de lucru…

    – Lucrez în acrilic. Sunt vopsele moderne care se usucă repede și avantajează stilul meu de lucru.

    – Folosești și programe de editare? Am văzut pătrățele în fundal… Știi că se poartă pe la unele Facultăți de Artă, de exemplu, ca o anumită parte să fie printată din calculator și apoi să se aplice vopsea peste…

    – Nuuu. Pătrățelele toate sunt pictate cu mâna, deși imită transparentul din Photoshop. Pur și simplu le-am trasat și pictat pe fiecare. Sunt mii. Doar lucrarea a opta din cele zece nu are pătrățele. Nu am mai avut răbdare. Se apropia termenul de finalizare și nu am ai avut răbdare să stau la pânză. Pocneam dacă mai stăteam acolo. Îmi venea să dau telefoane, să văd cum stau cu organizarea…

    – Ca ultimă întrebare, cum vezi arta în ziua de azi? Atât în țară cât și în străinătate…

    – Care artă?

    – Arta plastică…

    – Arta plastică e pe un plan secund. Pe primul loc cred că sunt filmele, pe locul al doilea e muzica… iar arta plastică a trecut undeva într-un clasament mai jos, așa cred eu. Asta și din cauză că s-au făcut expoziții prea plictisitoare. Și organizatorii expozițiilor poartă o vină, după părerea mea, pentru că nu aduc public în sală. Din cauza banalităților și nu a lucrărilor, ci a modului de prezentare. Unele lucrări, chiar și în expoziții fără spectacol, sunt foarte bune. Dar trebuie rotunjit cumva, ca să intre lumea. Lumea s-a obișnuit cu altfel de imagini, s-a obișnuit cu spectacole, cu show-uri și nu cred că mai putem rămâne în zona aia care e aristocrată cumva, dar și plictisitoare totodată. Omul ascultă o piesă de trei minute acum, nu mai are răbdare de o piesă de jumătate de oră. Deci și în arta plastică… trebuie să-i dai mai mult decât niște lucrări puse pe perete.

     

    Foto: Tomck@t

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad