China anunță exerciții militare cu muniție de luptă, după vizita lui Pelosi la Taipei. De joi, vor înconjura Taiwanul

China va desfășura „exerciții militare importante” și „activități de antrenament” în 6 zone maritime și spații aeriene din jurul Taiwanului. Exercițiile, care vor începe joi, au fost anunțate de Beijing la scurt timp după ce șefa Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns la Taipei, vizită pe care oficialii chinezi o consideră o provocare, informează Digi24.
Exercițiile navale și aeriene se vor desfășura cu muniție de luptă.
„Din motive de siguranță, este interzisă intrarea navelor și aeronavelor în spațiul maritim și aerian” unde vor avea loc exercițiile, mai spune Xinhua.
Ministerul Apărării din Taiwan a reacționat spunând că China încearcă să amenințe porturi și orașe cheie, prin aceste exerciții, potrivit Reuters.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, exercițiile au ca scop intimidarea psihologică a cetățenilor din Taiwan. Forțele armate ale insulei și-au „întărit” nivelul de vigilență și cetățenii nu ar trebui să-și facă griji, mai spune instituția.
Nancy Pelosi a ajuns marți la Taipei, într-o vizită care poate avea implicații majore privind relația dintre SUA și China. Tensiunile în zona strâmtorii Taiwan au crescut în ultimele ore, după ce China a ridicat de la sol avioane de luptă, iar Statele Unite au trimis patru nave de război, printre care și portavionul USS Ronald Regan. Politicieni americani care „se joacă cu focul” în problema Taiwanului „nu vor sfârși bine”, a amenințat marți ministrul de externe chinez Wang Yi.
Sursa: Digi24.ro.
Comentariile portalului
Convins ca veti sterge si acest comentariu, la fel ca pe precedentul, revin doar pentru a va informa ca cenzura nu va onoreaza. Dimpotriva! Sa fiti sanatosi si sa aveti (...)
O alegere foarte buna acest nou manager! Sper din toata inima sa poata gestiona spiritul conflictual existent aproape permanent printre ”sindicalistii” Filarmonicii (unii, nu toti!), in fapt parghia prin care (...)
Geaba, daca nu vrea infractorul de drept comun ,incarcerat in urma cu ani de zile in Penitenciarul de maxima siguranta Arad pentru inselaciune in forma continuata, nu se va intampla (...)