CFR anunță reducerea vitezei de circulație a trenurilor ca urmare a codului roșu de caniculă





Traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale la nivel naţional, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20 – 30 km/oră, ca urmare a avertizărilor actualizate de Administraţia Naţională de Meteorologie privind intrarea în vigoare a unui Cod roşu de temperaturi extreme, de 40 – 42 de grade Celsius în aer, se arată într-un comunicat al CFR.
Citește și: De mâine e cod roșu de caniculă, cel mai extins cod roșu emis vreodată de ANM!
Temperatura şinelor va fi monitorizată constant
Măsura va fi menţinută zilnic, în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinelor va atinge pragul de 50 de grade, evoluţia temperaturilor fiind permanent verificată de către personalul celor opt sucursale regionale care administrează reţeaua feroviară naţională.
CFR va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată, iar dispeceratele companiei vor menţine o permanentă legătură cu toţi operatorii de transport feroviar, care vor fi avizaţi operativ când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii, astfel încât aceştia să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic intrate în vigoare.
În context, CFR SA recomandă publicului călător ca, în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare ale trenurilor din/în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet şi să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar pentru informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulaţie.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este