34 de cetățeni străini depistați la frontierele din vestul țării





Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, Girișu de Criș și Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 34 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au depistat, la data de 25.06.2023, la aproximativ 500 metri față de linia de frontieră, 10 cetățeni străini care nu-și justificau prezența în zonă. Persoanele au fost preluate și conduse la sediul sectorului pentru verificări suplimentare. Din primele cercetări s-a stabilit că persoanele provin din Sri Lanka,Siria,Sudan și Maroc.
La data de 24.06.2023, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, conducând o autoutilitară înmatriculată în România. „În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, într-un locaș special amenajat, 9 cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan și Bangladesh”, a transmis Poliția de Frontieră.
Tot în aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au reținut, în cooperare cu autoritățile de frontieră ungare, la aproximativ 100 de metri față de linia de frontieră, 15 persoane străine care încercau să ajungă în state din vestul Europei. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, Pakistan și India.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!