CET pornește căldura în apartamente la sfârșitul acestei săptămâni





Comunicat. La sfârșitul acestei săptămâni, CET Hidrocarburi va demara etapizat, probele la cald ale sistemului centralizat de încălzire. Este decizia luată de conducerile Primăriei Arad și cea a producătorului și furnizorului de energie termică din municipiu, având în vedere scăderea temperaturilor exterioare, mai ales pe timpul nopții.
„Am luat în calcul și faptul că de luni se reiau cursurile în unitățile de învățământ și ne dorim ca sălile de clasă să fie încălzite pe când vin elevii. Intrăm așadar în parametri normali, deși prețurile sunt încă îngrijorător de mari pentru noi. Nu intenționăm să mărim prețul gigacaloriei și sunt convins că vom trece cu bine peste această iarnă, așa cum am trecut și peste cea anterioară”, a declarat primarul Călin Bibarț.
CET Hidrocarburi anunță că probele la cald ale instalaţiilor de încălzire vor fi demarate începând de vineri 28 octombrie, de la ora 8:00. Pornirea se va realiza etapizat, căldura se va livra la parametrii reduşi, plecarea din punctele şi modulele termice va fi reglată la 400C.
În cazul în care se constată neetanşeităţi la instalaţia interioară, asociaţiile de proprietari/locatari se pot adresa Dispeceratului de termoficare al CET Hidrocarburi, la telefon 0257/231367 sau 0357/412233, acesta având program permanent.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este