Cel puţin 23 morţi, printre care „probabil și civili”, în războiul de gherilă dintre grupările rivale din Columbia





Ciocnirile dintre grupările armate rivale din Columbia au provocat cel puţin 23 de morţi în apropierea graniţei cu Venezuela, conform unui anunţ făcut luni de ministerul apărării de la Bogota, transmit AFP și Agerpres, citate de HotNews.
„Până acum au fost găsiţi 23 de morţi” într-o zonă rurală din departamentul Arauca (nord-estul Columbiei), a declarat adjunctul ministrului apărării Jairo Garcia, după o întâlnire în regiune, fără a preciza dacă printre victime se numără şi civili. Bilanţul iniţial prezentat luni dimineaţa de autorităţi indica 16 persoane ucise în luptele dintre rebeli. Preşedintele conservator Ivan Duque a declarat că „este probabil să fie şi civili” printre victime.
În aceste ciocniri se confruntă membrii ELN, ultima gherilă încă activă în Columbia, şi disidenţi ai FARC, care au încălcat acordul de pace din 2016.
Disidenţi ai FARC, ELN, precum şi traficanţi de droguri activează în zonele de frontieră din nord-estul Columbiei, un loc important pentru producţia de cocaină.
Sursa: HotNews
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)