Cel mai căutat hacker român a fost prins, dar a scăpat a doua zi de la Tribunal. FBI oferă o recompensă uriașă





Hackerul român Nicolae Popescu de 36 de ani este cel mai căutat infractor din România. FBI a pus o recompensă de 1 milion de dolari pe capul lui. Nicolae Popescu, cunoscut şi sub numele de Nae Popescu, Nicolae Petrache sau Nae Stoichiţiu, se află pe locul doi în topul FBI al celor mai căutaţi infractori cibernetici, fiind căutat de americani de mai bine de 4 ani, potrivit adevarul.ro.
În urma unei ample acțiuni a DIICOT, numită „Valea Regilor“, Nicolae Popescu a fost reținut alături de alţi 33 de hackeri care acţionau în Bucureşti, Vâlcea şi Teleorman. Hackerul a reușit să fugă a doua zi după reținere, de la Tribunalul Vâlcea, în intervalul de 4 ore dintre ora 18.00, ora expirării mandatului de reţinere, şi ora 22.00, ora emiterii mandatului de arestare preventivă,pentru care fusese adus în fața magistraților din Vâlcea.
Pe lista FBI
Complicitate la comiterea infracţiunii de transfer bancar fraudulos, spălare de bani, fals în acte şi uz de fals şi trafic cu mărci înregistrate false, transfer bancar fraudulos, spălare de bani, fals în acte şi uz de fals, trafic cu mărci înregistrate false, sunt doar câteva dintre infracțiunile pentru care este acuzat Nicolae Popescu și care apar pe site-ul FBI, la rubrica Most Wanted, în dreptul numelui său.
Potrivit site-ului oficial al FBI, „Nicolae Popescu este căutat pentru posibila sa participare într-o escrocherie sofisticată de fraudă pe internet. În cadrul acestei escrocherii, grupul de infractori aflaţi în România şi în alte părţi din Europa au postat anunţuri pe site-uri de licitaţie de pe Internet pentru vânzarea de produse. Aceste anunţuri conţineau imaginile şi descrierile unor vehicule şi altor obiecte de vânzare, fără ca, de fapt, aceste vehicule şi obiecte să existe în realitate. Pretinzând a fi vânzători, infractorii negociau prin email cu cumpărători neavizaţi din Statele Unite ale Americii“.
După estimările FBI, românul a păcălit mii de persoane şi a reuşit să strângă peste 3 milioane de dolari din vânzări fictive pe internet.
Sursa: Vocea Vâlcii
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!