vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Cei ce ne-au dat nume”. Phoenix concertează la Arad, în program fiind piesele de pe albumul de lansare

    de Special Arad | 15 martie 2023, 7:11 PM | Cultură | Muzică | Știri Arad

    0

    Cei ce ne-au dat nume – primul LP al formaţiei Phoenix, editat în 1972 la casa de discuri „Electrecord” și materialul care a dat nume rockului românesc – va fi prezentat la Arad, în Club Flex, în 29 martie.

    Aşa cum este prezentat eufemistic pe copertă, discul reprezintă, pe o faţă, o selecţie a unor piese dintr-o lucrare mai amplă, pe care formaţia o prezenta în concerte şi, pe cealaltă faţă, două piese compuse în aceeaşi perioadă: „Negru Vodă” şi „Pseudo-Morgana”. Ideea acestui material a fost sugerată liderului formaţiei de decizia lui Nicolae Ceauşescu, din aprilie 1971, ca de atunci înainte toate producţiile culturale să aibă filon folcloric.

    Nicu Covaci a prelucrat o serie de teme populare, dorind să înglobeze în viitorul spectacol datini de nuntă şi de înmormântare, datini de peste an și teme reprezentative pe care le-a regăsit în folclorul arhaic.

    „Cei ce ne-au dat nume a fost conceput ca un ciclu, urmând perindarea anotimpurilor dintr-un an. Începutul a fost făcut prin nişte melodii consacrate înmormântării, cu datinile de înmormântare, simbolizând îngroparea unui ciclu trecut. Treceam în primul anotimp, cântând câteva piese inspirate din ritualuri de primăvară, cântece de vară, de toamnă, de iarnă, colinde şi terminam cu punctul culminant din evoluţia unei generaţii, cu nunta. Apoi, sugeram trecerea şi continuarea ciclului la nivelul următor, reluat cu datini de înmormântare”, spune Nicu Covaci, de la Phoenix.

    Anumite teme, însă, considerate tabu în acele vremuri din România comunistă au dus la cenzurarea materialului, astfel încât dintr-un dublu LP s-a ajuns la unul simplu. Au fost scoase piese precum „Vişina” (apărută fragmentar în 2007, pe un CD cu Cântece cenzurate), „Siminica-Duminica”, „Cei ce ne-au dat nume”, „Cocoşii Negri”.

    „Textele de pe acest album, în majoritate populare, au fost completate de Victor Cârcu „cu atâta sensibilitate, încât este greu de deosebit care dintre strofe sunt originale şi care au fost scrise pentru noi”, completează liderul formației.

    După 50 de ani de la lansare, piesele de pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” fac parte din playlistul de concert al formației Phoenix și sunt difuzate în continuare la posturile de radio. Conceptul va fi prezentat în această primăvară în cadrul unor concerte – pe lista evenimentelor se află și Arad, unde Phoenix se va opri la club Flex, în 29 martie. Biletele pot fi achiziționate pe iabilet.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.