CEC Bank organizează la Arad, în 9 octombrie, o dezbatere la care vor participa bancheri, antreprenori, manageri şi investitori





Starea economiei româneşti, modul în care pot fi încurajate investiţiile, reindustrializarea României, finanţările bancare şi oportunităţile aduse de fondurile europene sunt câteva dintre subiectele de pe agenda conferinţei.
Luni 9 octombrie, Ziarul Financiar şi CEC Bank organizează la Arad conferinţa ZF Investiţi în România!, unde unii dintre cei mai importanţi bancheri se vor întâlni cu antreprenorii, managerii şi investitorii care pun în mişcare economia locală.
Evenimentul va începe la ora 16.00 şi se va desfăşura la Aniroc Signature Hotel din Arad. Aici, invitaţii vor dezbate cele mai importante subiecte din economia românească, precum şi modul în care pot fi încurajate investiţiile companiilor care activează în România.
Cum arată economia locală în 2023? Cum facem economia să meargă mai departe în noile condiţii de piaţă? Cum arată noul model de creştere şi dezvoltare economică? Ce trebuie să facem pentru a reindustrializa România şi pentru a readuce la viaţă mai multe ramuri ale industriei? Acestea sunt câteva dintre temele pe care le vor dezbate invitaţi precum Călin Muscă, proprietarul Porkprod, Valer Blidar, proprietar Astra Vagoane Călători, Sergiu Gorban, CEO al Transylvania Invest sau Ion Sandu, proprietarul P.A.B. România.
Din partea CEC Bank va participa CEO Bogdan Neacșu
De cealaltă parte, panelul de discuţii este completat de finanţatori, în frunte cu Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank, care va discuta despre modul în care banca pe care o conduce reuşeşte să fie alături de antreprenori şi de proiectele lor de investiţii şi dezvoltare.
De asemenea, la dezbatere va participa Adina Călin, director produse şi servicii bancare la CEC Bank, precum şi Cristina Totu, director IMM în cadrul CEC Bank.
Anul 2023 s-a dovedit a fi unul plin de provocări, pe fondul unui context prelungit de inflaţie, respectiv dobânzi mai mari.
Sursa: zf.ro
Comentariile portalului
Interesant de remarcat cum fac acum toți "suveraniștii" din Arad mucles! După ce de câteva luni fac agitație continuă pentru apărarea salvatorului Georgescu și a (...)
Daca raspunsul meu este (pretins) gresit sau neconvingator atunci va rugam sa ne luminati dvs... Ce va impiedica sa declinati un astfel de raspuns?
In prima faza PL sa isi faca treaba, intre cele 15 pauze de cafea si sa elibereze pistele. In fata la PPC, zilnic sunt masini pe pista. Trec pe langa, nu (...)