Cea mai veselă festivitate de absolvire a fost la Colegiul „European” Economic! | Foto





Festivitatea de absolvire de la Colegiul Economic a fost plină de entuziasm, bună dispoziție și urale, dar a avut loc și o premieră: instituția tocmai a primit titulatura de Școală Europeană. De asemenea, absolvenții de astăzi se pot mândri că au terminat liceul chiar în Anul Centenar al Marii Uniri, deci promoția 2018 poate fi numită „Promoția Centenarului”.
„Suntem singura școală din municipiul și județul Arad, și printre puținele școli din vestul țării, care a primit acest Certificat de Școală Europeană. Ne mândrim și este meritul colegilor mei și este și meritul vostru, dragi elevi, pentru că numai împreună am reușit să obținem aceste rezultate”, a spus Monica Băltărețu, directoarea Colegiului (de acum) „European” Economic, adăugând că a primit atestatul de Școală Europeană chiar ieri, la Palatul Parlamentului.
„Anul acesta, în anul Centenarului Marii Uniri se împlinesc 133 de ani de la înființarea Colegiului Economic, iar voi, cei 196 de absolvenți, sunteți Promoția Centenarului Marii Uniri, o promoție care va rămâne în istorie”, a mai spus directoarea Monica Băltărețu.
În cadrul festivității au fost premiați elevii cu rezultate deosebite, atât în învățământ, cât și în diferitele activități auxiliare, obținute de-a lungul anului școlar care tocmai se termină, iar la final s-a predat cheia simbolică elevilor de clasa a XI-a.
Precum și în cazul absolvenților din celelalte licee, redacția Special Arad le urează tinerilor rezultate excelente la Bacalureat și succese pe toate planurile în următoarea etapă a vieții!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)