Cea mai mortală boală din Arad: LSGZ – 20, nu COVID-19!
Ca și în China, prima victimă a noului coronavirus a fost ADEVĂRUL. Îl dețin în primul rând cadrele medicale din spitale. Îl dețin, evident, funcționarii medicali sau nemedicali din DSP-uri și, desigur, îl dețin pe de-a-ntregul toți politrucii din puzderia de celule, cuiburi, frății, comitete sau ce mama supărării or fi toate grupurile strategice care au apărut de urgență la vreme de pandemie.
Îl dețin, dar nu-l dau mai departe de parcă ar fi un virus mai mortal decât SAR Cov-2.
Pauză de publicitate: Știe cineva pe unde este Falcă, Gheorghe Falcă?
Cadrele medicale ies din tabloul ăsta pentru că, deși ar putea spune multe, nu sunt lăsați s-o facă. Și nu sunt lăsați nu așa oricum, printr-o recomandare, cum nu am fost lăsați să ieșim după prima Ordonanță militară, ci sub amenințarea unor dosare penale! Aici am ajuns, la amenințări cu dosar penal dacă spui adevărul!
Pentru că veni vorba despre adevăr nespus, publicitate: Chiar nu știe nimeni unde este Falcă? Mie mi se pare incompletă pandemia asta fără Falcă, ca o campanie electorală fără minciuni, ca o operație fără infecție, ca o licitație fără șpagă.
Direct în zona gri spre negru din tablou intră funcționărimea din DSP-uri (sincer, mi-e greu să le spun medici, chiar dacă unii sunt deținători de diplome doveditoare, doar că, de-atâta stat în fotolii au uitat și câtă medicină știau și au devenit cel mult funcționari medicali). Pentru cine nu știe, DSP-urile astea sunt Direcțiile de Sănătate Publică și poluează…, pardon, populează fiecare județ. Sigur, și pentru cine știe, tot asta sunt. Ei bine, populatoarele astea sunt și ele deținătoare de informații adevărate despre evoluția acestei pandemii. Dar pe de o parte, DSP-urile par aproape toate picate de pe altă planetă (Habarniter, ), iar pe de altă parte sunt și ele tăcute ca niște mimoze. Toată liota de funcționărime DSP-istă, trezită acum din adormirea cu care își umplea existența inutilă, tace nu pentru că ar fi amenințată de cineva, ci pentru că face parte din sistem. Ei nu trebuie amenințați ca să tacă, pentru că ascunderea adevărului prin tăcere este modul lor de a trăi.
Publicitate: … nimic? Păi, unde or fi sursele alea super-profesioniste care dădeau în public cu orice gând nerostit al Luceafărului?
Și uite-așa, am ajuns la politrucimea care s-a ambiționat să încalece pandemia. Ei decid, acum, tot, așa cum tot ei au decis și până acum – doar nu crede cineva că nu tot ei, politrucii, decis numirile în fruntea spitalelor și DSP-urilor. Acum ei decid cine și ce trebuie să afle, cine și cât adevăr trebuie să cunoască.
M-am enervat și mi-am amintit de publicitate: Adică, sursele alea erau, de fapt, niște biete slugi care transmiteau public ce le spunea însuși gânditorul? Deci, aflau doar ce le dădea voie dottore să scrie… E clar atunci, nici măcar lor nu le-a spus unde îi este buncov-ul (buncărul anti covid).
Gata, mi-a trecut enervarea așa că putem reveni, cu calm, la ei, la politruci. Da, politruci. Când închid ochii mi-i imaginez amenințând cu dosare penale, la fel amenințători ca politrucii sovietici care puneau pistolul la ceafa „dușmanilor poporului”.
Și dacă ar fi doar atât… Sau, dacă ar fi doar cei de la „centru”… Dar nu, nu este doar atât și sunt răspândiți ca niște viruși în toate județele.
Ultima și cea mai lungă publicitate: Unde-i, dom’le, Falcă? Ani de zile (mă rog, pentru el, ani de glorioase mandate) a plantat viruși în toate funcțiile de conducere din toate instituțiile Aradului iar acum, când virușii ăștia își arată incompetența mortală, se ascunde. Asumarea răspunderii, recunoașterea greșelilor? Astea-s prostii după mintea Celui-ce-stă-ascuns (nume apaș dat celor care se visează mari oameni de stat, dar sunt niște nimurici politic), dar nu și pentru Președintele Franței, care se numește Macron, nu se ascunde la vreme de pandemie și iată ce a zis: „Au fost făcute greșeli. Am fost suficient de pregătiți? Evident că nu”. Câteva cuvinte care exprimă diferența dintre a fi și a te crede mare om politic.
Acum că am terminat cu publicitatea, s-o spunem în clar: da, sunt și în Arad politruci care impun ascunderea adevărului prin tăcere. Evident, toți sunt viruși de-ai ascunsului și decid nu doar cu cine să se facă lucrările de toate felurile, ci și ce hoteluri să fie rechiziționate (dacă tot plătește bine statul român!) sau câți bolnavi și morți să se raporteze la „centru”. Nu ascund cadavrele, nu le incinerează pe șestache, nu le țin în congelatoarele de la morgă. Așa ceva nici măcar ei nu ar avea curajul să facă. În schimb, au curajul să raporteze doar morții dovediți în timpul vieții îmbolnăviți de COVID-19. Vine un biet bolnav cu pneumonie, cu diabet sau cu orice altă boală și moare. Asta e, să-l ierte Dumnezeu, dar nu i se face testul așa că, oricât de evident ar fi că de la coronavirus i s-a tras, cauza morții este scoasă din contextul COVID-19. Altfel spus, acestor nefericiți li s-au gătat zilele (LSGZ) exact în 2020, în vreme de pandemie, din alte cauze decât coronavirusul! Și sunt mulți! Cadrele medicale, speriate, șoptesc că ar fi vorba despre 10, 20, chiar 30 de morți zilnic din cauză de… LSGZ. Iar politrucii noștri nu se tem nici de bătaia de Dumnezeu, nici de viitoarele anchete. Ei sunt fericiți că zilnic le iese raportarea și-așa pot să-și vadă liniștiți de marile proiecte: achiziționarea clinicii Laser, construirea spitalului EXPO…
În loc de publicitate: Apropo de proiectele astea și de cinstea politrucilor în vremuri grele pentru români: cum se face că un pat la „spitalul EXPO” este de 2-3 ori mai scump decât unul la fel, cumpărat de patronul de la Laser?
Comentariile portalului
Westfield ca și Westfield, dar te deranjează vecinul, care are centrala fără autorizație, o centrală pe lemne, toată vara taie cu drujba, apoi sparge lemne cu toporul, le (...)
Palcu - la detectorul de minciuni.
@Enola Gay - 15 septembrie 2024 la ora 17:09 A scoate un text din context înseamnă a lua un fragment, adică se face abstacție de conjunctură. Numele bombardierului de tipul Boeing B-29 (...)