vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ce-i frumos se termină repede… La revedere, Arad Open Air!

    de Lucian Dănilă | 16 august 2021, 7:39 PM | Muzică | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Trei zile electrizante la Arad într-un weekend în care arădeanul doritor să iasă din casă a avut câteva opțiuni. Am trăit la Arad victoria echipei UTA în fața celor de la Universitatea Craiova, iar timp de trei zile ne-am putut delecta pe muzica majoritar electronică de la Arad Open Air, festivalul care a avut loc pe Aeroportul din Arad după doi ani de pauză.

    Pandemia ne-a privat de AOA în vara anului trecut și foamea de distracție a fost mare. AOA nu are anvergura Untold-ului, sau al festivalului de la malul mării Never Sea, dar este al nostru și ne bucurăm de el, mai puțin cei care postează că aud basul în propriile camere la 5 dimineața. Niciodată nu a reușit cineva în lumea asta să-i mulțumească pe toți…

    Chiar dacă nu am mai avut parte de artiști cunoscuți cum au fost la edițiile trecute Goran Bregovic, ATB, Paul van Dyk și alții, acum ne-am bucurat de faptul că după mult timp, după un an și jumătate de restricții, am putut să vedem mii de oameni adunați la un loc, oameni plini de energie, oameni dornici de distracție, oameni care s-au săturat să stea în case cu privirile pe televizoare.

    aoa 2

    A curs muzica, a curs berea, a curs distracția și cum totul a fost curgător, au curs și minutele dedicate acestei ediții a festivalului despre care acum vorbim la trecut. Aseară a început Rules, după care l-am văzut pe unul dintre câștigătorii concursului Vocea României, Dragoș Moldovan, acompaniat la tobe de arădeanul Sergiu Nădăban. I-am văzut pe cei de la Golan, care și-au prezentat câteva piese după noul album scos cu doar patru zile în urmă, apoi ne-am făcut încălzirea pentru muzica electronică cu John Trend & Jay KO.

    A urmat Dirty Nano și din acel moment am avut parte de o atmosferă de festival care contează. Mulți dintre arădeni se simt apropiați de Dirty Nano, sau Maestro del Ritmo, după nopțile petrecute în clubul Epic din Timișoara sau de la pontonul din Văliug. Iar aseară au avut parte de ritmurile de acolo chiar la ei acasă…

    A urmat turcul Mahmut Orhan, un obișnuit al festivalului după ce ne-a vizitat și în urmă cu doi ani. Artistul de 28 de ani din Bursa a făcut spectacol și poate nu întâmplător a urmat după Dirty Nano, el declarând nu de mult că Epic Society este clubul său preferat. Acum ne-a oferit nouă, arădenilor, o nouă seară… epică.

    A urmat chiar un timișorean, Paul Damixie, și el un obișnuit al Arad Open Air, după care DJ Mike Kross, arădeanul care a mixat chiar și la Untold a fost cel după care AOA ne-a spus „The End” și „La revedere în 2022!”

    Trei zile electrizante, trei nopți pline de muzică și energie, trei nopți pline de spirit tânăr la Arad, dar tot ce-i frumos se termină repede…

    La revedere, AOA!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.