Galleria Mall, tot mai nefuncțional. Liftul e închis, iar Serviciul Pașapoarte pare izolat de lume

Nimic nu merge cum trebuie, cu asta putem spune că ne-am obișnuit deja, însă mereu se mai întâmplă câte ceva care ne arată că se poate și mai rău, iar Serviciul Pașapoarte nu duce lipsa de „peripeții”.
Pe acest subiect, am fost contactați de un arădean pe numărul de telefon al redacției Special Arad, care a dorit să ne aducă în atenție cum a fost nevoit să lase căruciorul celor doi copii ai săi la etajul 1 de la Galleria Mall, i-a luat pe cei mici în brate și i-a dus la Serviciul Pașapoarte de la etajul 2, căci de mai multe zile nu funcționează liftul – singurul cu care ar fi putut urca acolo cu tot cu cărucior.
„Nu mai merge liftul și nu există scări rulante (funcționale. n.red). A trebuit să îi iau pe cei mici în brațe. Cei cu dizabilități nu au niciun acces către etajul 2. Am sunat la Prefectură, au spus că ei cunosc problema, dar nu e de competența lor. Dar a cui competență ar trebui să fie? Liftul nu funcționează deja de o săptămână sau două, cineva cu dizabilități nu are cum să ajungă la Serviciul Pașapoarte. E strigător la cer, să se mute de acolo dacă cei de la mall nu vor să rezolve problema”„, ne-a spus arădeanul.
Am încercat în repetate rânduri să contactăm repezentanții mall-ului, pentru a afla care este cauza nefuncționării lifrului, vreo defecțiune tehnică ori o decizie de a face economie la curent, însă până la momentul publicării articolului nu am reușit să luăm legătura cu aceștia.
Comentariile portalului
Presa, jurnaliștii, sunt ultimii care ar trebui să aplice un dublu standard, ideal ar fi să fie obiectivi și impartiali. Specimenul s-a dovedit informator al fostului regim, dar in (...)
Ar fi foarte multe de comentat pe marginea articolului, dar, cum am promis ca nu mai comentez despre ceea ce scrieti, ca sa nu va mai necajesc la pensie si (...)
Știți ce mă irită, mă calcă pe nervi, chiar, și mă dezgustă peste măsură...? . Ipocrizia, machiavelismul și nerușinarea celor care după 33 (!!!) de ani de la Marea Manipulare (...)