vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cazul studenților dispăruți în Mexic: polițiștii au arestat un suspect cheie

    de - | 18 septembrie 2015, 8:51 AM | Internaţional

    0

    Poliția mexicană a arestat un presupus lider al cartelului drogurilor acuzat că a făcut să dispară 43 de studenți anul trecut, au anunțat joi autoritățile, relatează Agerpres via AFP.

    Gildardo Lopez Astudillo, 36 de ani, a fost arestat miercuri în orașul Taxco, statul Guerrero (sud), la circa 35 de kilometri nord de localitatea unde au dispărut studenții.

    Lopez, numit și „El Gil”, era căutat și suspectat că este „autorul material” al dispariției a 43 de tineri în noaptea de 26 spre 27 septembrie 2014, potrivit directorului Securității naționale, Renato Sales.

    Autoritățile susțin că poliția municipală din Iguala i-a arestat pe acești studenți, care furaseră mai multe autobuze pentru a-și continua activitățile politice, înainte de a-i livra cartelului Guerreros Unidos care i-a ucis și incinerat într-o groapă de gunoi.

    Versiunea autorităților este însă pusă sub semnul întrebării de un raport independent care a ajuns la concluzia că nu există „dovezi” că cei 43 de studenți au fost incinerați într-o groapă de gunoi.

    Arestarea unui presupus lider al cartelului implicat în această dramă intervine la o zi după anunțul procurorului Arely Gomez cu privire la o posibilă identificare a resturilor unui al doilea student dispărut.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.