Cazul familiei Bodnariu. Delegaţia de parlamentari care a mers în Norvegia: „A fost categoric un abuz. Se ia în calcul modificarea legii”





Delegaţia de parlamentari care a mers în Norvegia a concluzionat că în cazul Bodnariu a fost un abuz din partea unor funcţionari, liderul delegaţiei Mircea Dolha precizând că va fi emis un ordin către autorităţile locale să fie foarte atente şi că, în opinia sa, familia îşi va recupera copiii.
Liderul delegaţiei, deputatul Mircea Dolha, a precizat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că familia Bodnariu nu ar fi fost capabilă să-şi agreseze copiii.
„Concluzia mea personală este că, o să vă spună şi colegii mei, că familia Bodnariu nu ar putea să facă rău nici unei muşte, dar propiilor copii pe care îi iubesc foarte, foarte mult. Situaţia este îngrijorătoare în Norvegia nu numai pentru famillile de români ci şi pentru alte familii care îşi iau copiii minori şi fug din Norvegia. Pe noi ne interesează familiile de români. Din discuţiile pe care le-am avut cu mai multe autorităţi (…) avem semnale clare, nu vrem să exagerăm cu nimic, nu vrem să dăm iluzii, promisiunea că vor trimite un ordin intern pentru toate autorităţile locale să fie foarte atente, pentru că nu numai românii au dat semnale”, a spus Dolha. El a adăugat că, în opinia sa, familia îşi va recupera copiii.
Întrebaţi dacă a fost comis un abuz în cazul familiei Bodnariu, ai cărei copiii au fost plasaţi în familii surogat, parlamentarii au spus că a fost „categoric” un abuz.
„Nu un abuz al staului norvegian, aici vrem să delimităm foarte clar, nu vrem să generalizăm, pentru că noi ca români avem tendinţa să generalizăm. Nu este vorba de statul norvegian, n-are nimeni intenţia să demonizeze statul norvegian, este vorba de o instituţie administrativă. Până la urmă, dacă ne ducem şi simplificăm, este vorba de un număr restrâns de funcţionari dintr-o localitate mică, unde domicialiază familia Bodnariu. (…) Acest abuz, pe care îl semnalăm noi şi împotriva căruia ne-am ridicat acolo, a fost împotriva unei instituţii administrative a statului norvegian”, a declarat senatorul Marian Vasiliev.
Vasiliev a mai precizat că secretarul de stat din Ministerul protecţiei copilului cu care s-a întâlnit delegaţia română a spus că se lucrează la o nouă lege în domeniu şi pentru înfiinţarea unui tribunal specializat pe cazurile de plasament.
Citește continuarea pe Mediafax
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)