Cățel căzut într-o fântână la Semlac, salvat de pompierii arădeni





Mărinimia unui localnic din Semlac și iscusința pompierilor arădeni au fost ingredientele rețetei de succes pentru ca un cățel căzut într-o fântână adâncă de 10 metri să primească o a doua șansă la viață. Totul s-a întâmplă în această seară, când un localnic care îi auzise lătratul și „strigătul de ajutor” a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor.
Ajunși la locul evenimentului, aceștia au localizat cățelul iar unul dintre ei a coborât în fântână, fiind apoi ridicat de către colegi împreună cu patrupedul, cu ajutorul cordițelor de salvare. Cățelul a fost eliberat în siguranță și a rămas în grija localnicilor. Pompierii s-au întors la bază cu încă o misiune încheiată cu succes, răsplătiți de bucuria salvării unui suflet.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)