joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Cât costă” Smiley, Alex Velea sau Ruby? Ce alte pretenţii mai au vedetele pe lângă onorariu

    de Special Arad | 16 septembrie 2014, 3:33 PM | Monden

    0

    Ca să îi ai la o petrecere privată pe Smiley, Andreea Bănică, CRBL, What’s Up, Adi Sînă, Alex Velea sau Ruby trebuie să scoţi din buzunar mii de euro. Pe lângă onorariul lor, cântăreţii de la noi din ţară au şi alte pretenţii. Astfel, un artist cere pe lângă onorariu cazare la hoteluri de cel puţin patru stele, diurnă pentru ceilalţi membri ai echipei cu care vine şi bani pe kilomteri parcurşi până la destinaţie.

    Potrivit Gandul.info, Smiley este cel mai scump artist atunci când vine vorba de participarea sa la evenimente private, fie că e vorba de o nuntă sau de o petrecere a vreunei corporaţii. Pentru un show marca Smiley într-un cadru privat trebuie să scoţi din buzunar peste 10.000 de euro. Acesta este urmat la jumătate de preţ de Andreea Bănică aceasta cere până la 4.500 de euro numai pentru prestaţia ei.

    Care sunt onorariile dar şi ce alte pretenţii au cei mai în vogă cântăreţi ai României puteţi citi mai jos.

    ● Andreea Bănică cere între 2.500 şi 4.500 de euro pe cântare, în funcţie de locul în care trebuie să presteze. Astfel, pentru a câta la balurile bobocilor cere 2.500 e euro, în timp ce pentru a participa la petrecerile private ale corporaţiilor artista cere 4.500 de euro. Asta nu este tot. În cazul în care evenimentul are loc în provincie, pretenţiile cresc simţitor. Artista nu acceptă orice fel de cazare, ci vrea să îi fie asigurată cazarea la un hotel de cel puţin patru stele, şi nu doar o cameră, ci patru. Solicită diurnă de 50 de lei pentru nouă persoane şi până la trei lei pe kilometru parcurs până la destinaţie.

     Alex Velea vrea pe lângă onorariu, care este în valoare de 4.500 de euro, cinci camere pentru cele 10 persoane care îl însoţesc şi percepe până la 3,6 lei pe kilometru.

    ● CRBL, What’s Up şi Adi Sînă vor asigurată cazarea la hotel de patru stele. CRBL cere 2.500 de euro pentru o cântare, What’s Up între 1.500 şi 1.600 de euro, iar Adi Sînă între 2.200 şi 2.500 de euro.

    ● Ruby acceptă orice tip de cazare. Important este ca angajatorul să-i pună la dispoziţie o cameră dublă şi două single. Onorariul nu depăşeşte 1.600 de euro, iar în ceea ce priveşte diurna, Ruby nu călătoreşte decât cu trei persoane.

     Smiley cere chiar şi 10.500 de euro pe cântare. Dacă anul trecut îi taxa pe boboci cu 4.500 de euro, anul acesta, proaspeţii studenţi nu-l mai pot avea la balul lor decât contra sumei de 5.500 de euro. În cazul unei deplasări, Smiley solicită opt camere duble la patru stele, diurnă de 50 de lei pentru 16 persoane şi 3,2 lei pe kilometru.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.