marþi, 18 martie, 2025

Special Arad Logo

    Primăria va oficia „căsătorii de o zi“, de Dragobete, în centrul Aradului

    de Special Arad | 19 februarie 2025, 2:52 PM | Știri Arad

    0

    Primăria Arad informează că, în 24 februarie, de Dragobete – sărbătoarea dedicată iubirii la români, toți cei care doresc să-și declare, într-un mod sau altul, dragostea față de partener sunt așteptați în centrul Aradului.

    Evenimentul se va desfășura între orele 12.00 – 20.00.

    Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor oferi tuturor îndrăgostiților posibilitatea să-și mărturisească iubirea într-un cadru epic, special amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ.

    Astfel, într-un igloo decorat adecvat având ca tematică „dragostea“, se vor putea realiza unele dintre cele mai frumoase fotografii de cuplu și ofițerii iubirii vor oficia căsătorii de o zi.

    Organizatorii își doresc, în acest mod, să le ofere tinerilor din oraș o sărbătoare a iubirii plină de culoare și bucurie.

    ***

    Se spune că Dragobete era un tânăr chipeș, care mergea prin sate și învăța mândrele și flăcăii tainele dragostei. Acest tânăr ar fi fost chiar băiatul babei Dochia, cea cu nouă cojoace.

    În vechile legende se spune că cea de-a 24 zi a lui Făurar era începutul anului agricol și, în ziua aceasta anume, Dragobete oficia nunta tuturor animalelor. Iar fetele și băieții îndrăgostiți se întâlneau şi ei tot în 24 februarie pentru ca povestea lor de dragoste să țină tot anul, precum a necuvântătoarelor.

    Conform tradiţiei, în dimineața zilei de Dragobete, fetele îşi spălau fața cu zăpada care încă nu se topise, se îmbrăcau în straiele cele mai frumoase și mergeau la biserică. Acolo se întâlneau cu băieții și plecau împreună la pădure, ca s-adune primele flori de primăvară. La întoarcere se aplica tactica zburătoritului: fiecare flăcău își alegea o fată care îi era dragă și o alerga, iar dacă și fetei îi plăcea băiatul, se lăsa prinsă – apoi se sărutau în văzut tuturor.

    De unde și zicala „Dragobetele sărută fetele!”, pecetluind astfel relația pe un an sau mai mult. De multe ori, tradiția se lăsa cu un final fericit, căci tinerii ajungeau să se căsătorească.

     

     

    Citește și:

    Compania de Apă anunță întrerupere apei, joi, pe mai multe străzi din Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.