„Cărți vii” împotriva drogurilor, la Penitenciarul Arad
Comunicat. Pe linia prevenirii delincvenței și consumului de substanțe, respectiv a reintegrării sociale a persoanelor care execută pedepse privative de libertate şi a facilitării procesului de acceptare a acestora în comunitate, în data de 26 iunie 2018, Penitenciarul Arad, în parteneriat cu Universitatea Aurel Vlaicu Arad – Catedra de psihologie și asistență socială și Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad a organizat proiectul Biblioteca Vie, pentru a marca Ziua internațională de luptă împotriva abuzului și traficului de droguri.
Acest eveniment a vizat prevenirea și combaterea consumului de droguri, respectiv disputarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor privind persoanele condamnate pentru astfel de infracțiuni. La activitate au participat, în roluri de cărți vii, specialiști cu experiență în acest domeniu, respectiv deținute care au săvârșit infracțiuni conexe traficului de droguri, respectiv abuzului de alcool. Persoanele prezente la eveniment au devenit cititori şi – sub îndrumarea organizatorilor bibliotecari – au avut ocazia de a împrumuta persoanele-cărţi din raftul bibliotecii şi de a purta un dialog nemediat cu aceștia, pe tema riscurilor și efectelor negative ale abuzului de substanțe.
Prin structura activităților, proiectul a contribuit la informarea corectă cu privire la abuzul de substanțe și la prevenirea acestor conduite în comunitatea locală, respectiv la promovarea toleranței și acceptarea diversității, prin combaterea prejudecăţilor despre foștii consumatori și despre persoanele care execută pedepse privative de libertate.
Comentariile portalului
Felicitari pentru articol. Sunt de acord cu opinia domnului Lucian Danila exceptand ultimele doua puncte, unde afirma ca domnul Rednic nu a procedat corect fata de Rares Pop (unde in (...)
Insanatosire grabnica !
S-a defectat din cauză că nu fost inaugurat!Tot grupul marii famiglii PDL-PSD,obligatoriu trebuiau să asiste la inaugurarea electorală a closetului.Placa din alamă, fanfara de la Ferneziu,nelipsita (...)