Cartierele Alfa și Aurel Vlaicu, pline cu arădeni în suflet, dar nu și în acte





Începând cu data de 15.01.2021, polițiștii locali cu atribuții de evidența persoanelor verifică sistematic cărțile de imobil, în vederea identificării persoanelor care locuiesc fără forme legale pe raza municipiului Arad, încălcând prevederile Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Au fost verificate până în prezent 390 de asociații de proprietari, cele mai multe persoane din categoria mai sus menționată fiind găsite de către agenții constatatori în cartierele Aurel Vlaicu și Alfa. Din totalul de 950 cetățeni români care nu și-au actualizat reședința sau domiciliul, 500 au domiciliul în actul de identitate în afara municipiului, deși datele din teren și din cărțile de imobil relevă faptul că locuiesc în Arad.
În următoarea perioadă acțiunile vor continua, iar până la sfârșitul anului vor fi verificate toate asociațiile de proprietari, cel puțin o dată, urmărindu-se intrarea în legalitate a persoanelor care locuiesc pe raza municipiului.
În situația în care ritmul actual de identificare a persoanelor ce locuiesc în Arad fără a-și actualiza domiciliul sau reședința va continua și la restul de 4/5 din asociațiile de proprietari existente, este posibil ca, până la finele anului 2021, să se constate existența unui număr mult mai mare de locuitori neînregistrați.
Totalul ar putea fi și mai mare, în condițiile demersurilor de actualizare ale cărților de imobil, inițiate de responsabilii acestora, după intensificarea vizitelor polițiștilor locali la asociații.
Demersul legal de stabilire a unei corespondențe reale între prezența persoanelor în imobile și înregistrarea lor la SPCLEP Arad prezintă o importanță sporită, în contextul pregătirii recensământului general al persoanelor și clădirilor. Datele furnizate de acesta vor afecta alocările bugetare și strategiile locale, regionale și naționale pentru deceniul care va urma.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?