vineri, 6 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Cartea lui Ciucă, gratuită pe internet. Unde se poate descărca și ce a afirmat acesta despre Iohannis

    de - | 8 septembrie 2024, 8:14 PM | Naţional | Politikos

    1

    Liderul PNL, generalul (r) Nicolae Ciucă, afirmă în volumul autobiografic intitulat ‘În slujba ţării’,  publicat online duminică (versiunea gratuită aici, în format PDF), că președintele Klaus Iohannis a fost cel care i-a dat telefon și l-a rugat să treacă în rezervă pentru a intra în Guvern pe funcția de ministru al Apărării, notează stiripesurse.ro

    Pasaje din autobiografia lui Ciucă:

    – Mandatul de șef al Statului Major al Apărării a expirat în ianuarie 2019. Legislația permitea prelungirea mandatului cu încă un an și, adaug cu modestie, proiectele pe care le-am inițiat, aflate în derulare, permiteau o asemenea supoziție. Luasem deja contact cu mediul politic, din poziția de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

    Dar, așa cum statutul meu o cerea, nu interveneam decât atunci când eram solicitat, și numai în chestiuni ce țineau de specificul activității mele. Lucru care s-a întâmplat nu o dată, socotind că subiectul securității naționale, sub aspectele sale defensive, era tot mai des abordat. Deși am fost rezervat față de disputele politice ale acelor ani, altminteri destul de aprinse, am căzut, cum se spune, la mijloc.

    Președintele României, Klaus Iohannis, a acceptat prelungirea mandatului, dar Guvernul, condus de Viorica Dăncilă, s-a opus, iar ministrul Apărării, din considerente politice – a fi recomandat de președinte era privit de Guvernul de atunci ca un fel de culpă – n-a mai vrut să-mi prelungească mandatul.

    A urmat o perioadă incertă, a trebuit să recurg la Justiție și, în cele din urmă, după trei luni, am fost repus în drepturi.

    – Perioada care a urmat, până la demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură, a fost dificilă pentru mine. Ea s-a încheiat la sfârșitul lui octombrie al aceluiași an, când am primit un telefon de la Președintele României prin care mă întreba dacă sunt de acord să trec în rezervă și să devin ministru al Apărării.

    Președintele e comandantul forțelor armate și, chiar dacă ceea ce îmi adresa era o rugăminte, venită din partea dumnealui, era un fel de ordin, nu puteam să refuz. Și astfel, în data de 28 octombrie am trecut în rezervă la cerere, iar la 4 noiembrie 2019, odată cu învestirea de către Parlament a Guvernului condus de Ludovic Orban, activitatea mea în cadrul Armatei, după 34 de ani în care am servit patria ca militar, s-a încheiat.

    Dacă luăm în calcul și liceul militar, au fost 38 de ani de uniformă militară.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Motto:
      „Cum avuse ţara pace,
      El ieşi din carapace,
      Şi cu pagini din război,
      Dup-acel masacru
      Sacru,
      S-a vârât printre eroi.
      (George Topîrceanu -Scrisoare)

      Lansarea cărții lui Nicolae Ciucă a venit cu o întârziere de patru luni. Incă din luna mai pe panouri uriase amplasate pe toate drumurile apărea titlul cărții lui Ciucă „Un ostaș în slujba țării”. Inițial, „ostașul” a anunțat că își va lansa cartea în luna iunie. Ulterior, în luna iulie, dar a revenit și a precizat că publicarea va avea loc în luna august. Cu toate astea, abia pe 5 septembrie, Nicolae Ciucă a publicat, un videoclip de circa două minute în care anunța lansarea „în curând” a cărții sale intitulată de data asta „În slujba țării”, renunțând tocmai la ceea ce îl defineste „ostașul”. De aceea, dacă Nicolae Ciucă voia un titlu mai scurt atunci mai bine ar fi fost să opteze pentru varianta „Un ostaș”, sugerată si de altii:
      (Vezi: https://www.cotidianul.ro/un-ostas-si-cam-atat/)
      În videoclipul de prezentare sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în anul 2004. În aceeași zi, o anchetă realizată de Recorder și intitulată „Mitul eroului de la Nassiriya” prezintă mărturii ale generalilor italieni care au condus cele mai importante operațiuni din Irak, în 2004 și care spun că Nicolae Ciucă a avut ordine de la București să nu intre în oraș. De asemenea, un fost subofițer în Armata Română a relatat, în ancheta celor de la Recorder, cum Ciucă nu a intervenit nici atunci când 24 de militari au fost prinși într-o ambuscadă, fiindcă nu avea aprobare din România.
      Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=cf9fOpRm0Go&t=247s
      În cele din urmă, lansarea cărții s-a făcut în 8 septembrie.
      După atâtea controverse, pe cine interesează o carte cu aspecte din viata personală a ostașului Nicolae Ciucă , atâta timp cât intrând în politică, acesta s-a dovedit a fi o nulitate în calitatea de premier si de presedinte al senatului. De aici si situarea lui Ciucă in sondaje, mult sub scorul partidului.
      Ba mai mult, individul Nicolae Ciucă mai are o uriasă problemă nelămurită legată de plagiatul tezei sale de doctorat, pentru care orice om politic onorabil ar trebui să facă un pas în spate, la fel ca în țările civilizate.
      (Vezi: https://www.edupedu.ro/tag/plagiat-nicolae-ciuca/)
      Constient ca nu are sanse sa ajunga in turul 2 , Nicolae Ciucă s-a oferit să renunțe la cursa pentru Cotroceni, dacă partidul găsește alt candidat mai bun.
      (Vezi: https://adevarul.ro/politica/tensiuni-in-pnl-nicolae-ciuca-ar-fi-dispus-sa-2385810.html)

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.