Carol Ungar, omul de milioane al Aradului, comemorat la Cimitirul Evreiesc
Mulți nu l-au cunoscut, deși l-au văzut zilnic. Era un tip boem, îi plăcea viața bună, îi plăcea să își bea zilnic cafeaua alături de prieteni acolo unde era mai bună, în buricul târgului. Savura fiecare aromă și, pentru prieteni, era un om de milioane atât la propriu cât și la figurat, fiind unul dintre cei mai bogați oameni ai Aradului.
Pentru mulți, Carol Ungar, „Karcsy”, este doar o legendă urbană, dar pentru cei alături de care a trăit a fost și va rămâne un om, un soț, un părinte model, asta neimplicând deloc faptul că a fost căsătorit de mai multe ori. Nu și-a uitat niciodată apropiații.
Evreu la origini, Carol Ungar avea o mare calitate: avea simțul afacerilor, avea fler. A rămas în memoria arădenilor, și nu numai, ca „părinte al duty-free-urilor”, o afacere care a prosperat imediat după Revoluția din Decembrie 89.
S-a întors în țară tocmai în acele zile de restriște pentru România. Conform presei din acea vreme, Carol Ungar a fost prezent în fața Palatului Administrativ chiar atunci când oamenii strigau cu toată puterea „Jos Ceaușescu”. Pe atunci, Carol Ungar lucra în compartimentul de informaţii externe, ne aducea informaţii din exterior, avea dublă cetăţenie – dar îşi făcea şi comerţul său particular, scria presa în acea perioadă.
Rămas în România după 1990, ca om de afaceri, a organizat și finanțat sărbătorirea Zilei Naționale a României la Hotelul Hilton din Viena. A fost o manifestare fără precedent în capitala Austriei, eveniment despre care s-a vorbit elogios în cercurile diplomatice mulți ani după aceea.
Apoi a pus la dispoziția ONADO (Organizației Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului) un sediu în valoare de peste jumătate de milion de dolari. ONADO Arad era a doua filială din țară, dupa cea de la Timișoara. Organizația arădeana funcționa într-un sediu dotat la cele mai înalte standarde, cu mult peste locațiile Amnisty International din Viena sau Linz. Cabinete de studiu, birouri de lucru, săli de conferințe și apartamente pentru cazarea oaspeților, sunt doar câteva dintre facilitățile oferite de Carol Ungar arădenilor ale căror drepturi fundamentale au fost călcate în picioare de autorități.
Carol Ungar este cunoscut și ca fost proprietar, timp de mai mulți ani, a Pieței Auto din Arad, acolo de unde multă vreme mulți arădeni, sau oameni veniți din toată țara, și-au cumpărat poate prima lor mașină. De asemenea, „Karcsi” a fost membru de onoare al IPA.
Mai mult, „Karcsi” Ungar a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut și pentru salvarea de la moarte a peste 500 de câini maidanezi cărora le-a găsit stăpân.
A fost un om discret și, la fel de discret a plecat dintre noi, la cele veșnice, la vârsta de 78 de ani. Familia i-a fost alături, iar plecarea lui de pe această lume s-a petrecut repede, fără a putea fi anunțați toți cei apropiați lui.
Tocmai de aceea, acum, la o lună de la trecerea lui în neființă, familia vrea să îl comemoreze alături de rude, prieteni și cei care l-au cunoscut. „Dorim să fie ceva frumos. El merită, a fost un om frumos, un om cum mulți ar dori să fie”, spune acum familia lui Carol.
Slujba de comemorare va avea loc în ziua de miercuri, 10 februarie, de la ora 11, la Cimitirul Evreiesc din Grădiște (Arad), acolo unde Carol Ungar își doarme somnul de veci…
N.B.U.
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)