„Căpitanul” Vulturar e campion în Italia! Arădeanul a luat titlul cu Lecce la Primavera după un final incendiar contra Fiorentinei
Arădeanul Cătălin Vulturar a cucerit Italia. A debutat la UTA, în liga secundă, când nu avea încă 15 ani împliniți. Până atunci a câștigat o grămadă de premii individuale la turnee internaționale la care a participat cu echipa de juniori a Bătrânei Doamne antrenată de Dinu Donca.
Nu a apucat să debuteze în Liga 1 pentru că a plecat la doar câteva săptămâni după promovarea echipei arădene. S-a dus la Lecce, în sudul Italiei, iar italienii au plătit 300.000 de euro în schimbul jucătorului.
Acum, „Vultur” este campionul Italiei la U19 cu echipa sa Lecce, acolo unde poartă și banderola de căpitan, echipă în care mai evoluează trei români: portarul Alexandru Borbei de la Timișoara, fundașul Răzvan Pășcălău și atacantul Rareș Burnete care este și golgeterul competiției în Italia.
Echipa celor patru români, pregătită de Federico Coppitelli, a învins în finala Primavera 1 pe Fiorentina U19, cu un gol marcat de Hasic în ultimul minut al celor două reprize suplimentare (1-0).
Meciul s-a disputat pe Mappei Stadium din Sassuolo, iar Vulturar și ceilalți trei români au fost integraliști. Căpitanul Cătălin Vulturar a fost notat cu 7,5 în presa italiană: „A gestionat cu precizie fiecare minge în clasicul său rol din fața apărării și nu și-a făcut simțită lipsa nici în prețioasele acțiuni de susținere în faza de non-posesie”.
Comentariile portalului
Urmează campania. Veți vedea dacă se va apela la.altii pt următoarele acțiuni. Părerea mea ca nu. Ca trece și efectul materialului de presă. Că-ș (...)
O recomandare, cu permisiunea dvs Faceți o solicitate de informații pe legea accesului la înfo de interes public. Sa va spună primăria, cja, cmc, cjc care este (...)
Dezmățul factorului atracției erotice între Administrația publică locală și sarmalele - La Oradea "creșterea calității vieții într-o comunitate" - cine are conducere gospodară se (...)