duminicã, 21 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Candidații se înghesuie la unele specializări și evită altele: clasamentul contrastelor din rezidențiat

    de Special Arad | 15 noiembrie 2025, 4:28 PM | Administraţie | Educaţie

    0

    Peste 10.000 de candidați vor susține duminică examenul de rezidențiat organizat în centrele universitare din țară, iar aproape 4.000 dintre aceștia vor participa la concursul găzduit de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

    Reprezentanții UMF „Carol Davila” au anunțat sâmbătă că, pentru sesiunea de rezidențiat din 16 noiembrie 2025, organizată de Ministerul Sănătății la centrul expozițional ROMEXPO, s-au înscris 3.881 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie.

    Centrele de examen la nivel național

    Concursul se va desfășura în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. La nivel național, 10.147 de candidați (față de 10.575 în 2024) vor concura pentru cele 5.079 de locuri (4.961 în 2024) și 295 de posturi (237 în 2024).

    Bucureștiul rămâne centrul cu cei mai mulți participanți, adunând peste 37% dintre candidații înscriși. La UMF „Carol Davila” se prezintă 2.678 de candidați pentru medicină, 809 pentru medicină dentară și 394 pentru farmacie.

    În total, pe domenii, s-au înscris:

    Medicină: 6.956 de candidați pentru 4.354 de locuri

    Medicină dentară: 1.950 de candidați pentru 464 de locuri

    Farmacie: 1.241 de candidați pentru 261 de locuri

    Cum se desfășoară examenul

    Concursul constă într-un test-grilă de 200 de întrebări, cu o durată de 4 ore. După predarea lucrărilor și o pauză de 15 minute, începe corectura în săli. Candidații pot depune contestații în termen de 24 de ore, iar răspunsurile vor fi comunicate în maximum 48 de ore.

    Punctajul minim de promovare este de 60% din punctajul maxim. Candidații pot intra în sălile de examen de la ora 8:30, iar proba începe la ora 10:00.

    Taxa de participare este de 500 de lei, aceeași ca în anii 2023 și 2024.

    Locurile se ocupă în ordinea punctajului, iar rezultatele finale vor fi afișate după publicarea ordinului Ministerului Sănătății.

    Cele mai căutate specializări

    Potrivit UMF „Carol Davila”, în domeniul medicină, topul specialităților cu cele mai multe locuri disponibile este următorul:

    Medicină de familie – 641 locuri (555 în 2024)

    Medicină internă – 190 locuri

    Cardiologie – 189 locuri

    Anestezie și terapie intensivă – 180 locuri

    Chirurgie generală – 181 locuri

    La polul opus, specialitățile cu cele mai puține locuri sunt:

    Neurologie pediatrică – 5 locuri

    Medicină sportivă – 6 locuri

    Expertiza medicală a capacității de muncă – 11 locuri

    Cardiologie pediatrică – 12 locuri

    Medicină nucleară – 17 locuri

    Citește și: Guvernul finanțează finalizarea celor 5.372 de proiecte PNRR: listele complete, publicate. Vezi care sunt toate investițiile din județul Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.